Schizofrenică

Iepuraşul Schizofrenic a bătut la uşa mea pe 16 martie, la ora 16. Arăta ca un iepuraş de 1,6 metri, cu mantie roşie de superman, tricou inscripţionat cu numele şi chiloţi de boxer, albaştri. Nu părea deloc un ins costumat pentru vreo reclamă mai dementă.
- Bună seara, stimabile, a zis. Am venit să vă solicit serviciile.
- Aaaa, am mormăit, eu sunt detectiv particular.
- Exact. Am bani.
- Cool, am spus.
Şi-a scos din buzunarul şortului portofelul. Avea degeţele ciudate, de iepuraş. Îmi venea să râd la fel de schizofrenic.
- Cu ce vă pot ajuta, domnule...
- Bunny, a spus. Domnul Bunny.
- Desigur, am murmurat.Deci...
- Mi-am pierdut serviciul de ceai. Posibil să mi-l fi luat Regina cea Rea.
- Înţeleg. Unde locuiţi?
- În pădure, pe lângă Alice.
Am chicotit puţin isteric.
- Alice, din Ţara Minunilor.
- Întocmai, a spus oarecum indignat. Suntem un colectiv minunat. Sunt pe acolo şi Frodo, Sperietoarea de Ciori, şi Lupul cel Rău.
- Nu cred că ştiu unde e pădurea asta. De fapt, nu vă pot ajuta.
- Păcat. Dar poate vă răzgândiţi.
- Nu cred.
- Ei. vom vedea.
Mi-a lăsat o hârtiuţă cu un număr de telefon mobil şi a ieşit, cu un Zen remarcabil. Am rămas puţin pe gânduri. Şi aş fi stat mult şi bine aşa, dacă nu-mi zbura o piatră prin geam. Am pus mâna pe pistolul cu apă şi am ieşit în stradă. Nu se vedea niciun golănaş de ăsta de cartier, pus pe glumiţe proaste. Brusc, m-am întrebat de ce am pistol cu apă şi nu unul cu gloanţe. Nu găseam nicio explicaţie. Pe trotuarul de vizavi trecea un grup de 7 pitici.
- Ok, am spus, e timpul să beau o cafea.
Am reintrat în agenţie şi am astupat cu o folie de plastic geamul spart. Apoi mi-am făcut o cafea. Nu mai ştiam ce zi e. Aproape uitasem cum mă cheamă. Sigur, nu Prinţul cel Fermecat. Cum mă priveam aşa saşiu, semănam mai degrabă cu un pirat din Caraibe. Am studiat piatra care-mi aterizase, printre cioburi, pe birou. Avea un aer vag melancolic şi albastru. Scria pe ea ceva, un fel de rune.
- Destinul te va atinge, imediat ce ieşi din birou, am citit. Destinul... Ciudat. Totul e ciudat.
La fel a părut şi după ce mi-am terminat cafeaua. Tipul care repara geamuri nu răspundea. Am încuiat biroul şi am plecat spre casă, înainte să apară şi Scufiţa Roşie. Iepuraşul ăla Schizo probabil că lucra la Playboy.

Maşina neagră a ţâşnit de după colţ. Decapotabilă, cu un Grimm Reaper la volan. Coasa era rezemată de portiera aferentă locului mortului. Grimm era îmbrăcat într-o pelerină lungă, neagră, din care ieşeau mâinile doar os şi care ascundea o privire de foc. A oprit cu scrâşnet de frâne.
- Hai cu mine, H.L., a spus oarecum metalic.
- Unde?
- Să bem o limonadă.
- Nu vreau.
- Doar nu te temi?
Am surâs.
- După Iepuraşul Schizofrenic, nu mă tem de nimic.
- Serviciul ăla al lui de ceai o fi distrus demult. Când nu e Regina cea Rea, e nevasta. I-am spus că e prea microbist...
Absurdul dialogului ajungea la cote inimaginabile. De pe acoperişul fierbinte al brutăriei, a căzut o pisică neagră. Avea la gât o fundiţă roşie.
- Miorlau, a spus.
- Miorlau, a răspuns Grimm. Ce mai faci?
- Mi-a dispărut cutiuţa cu oase de şoarece, a miorlăit Pisica.
- Oh, se pare că avem un cleptoman aici, a zis Grimm. Ce propui, amice?
- Aaaaa... Să ardem o biserică? Evident, dzeu s-a îmbetat.
- Dzeu... El mereu e o cantitate neglijabilă.
Acestea fiind spuse, eu, Grimm şi Pisica am dat foc la trei biserici şi o benzinărie. Era Sfârşitul Lumii, şi nimeni nu mai bea ceai.