9 de Spade (Apocrif după Albă-ca-Zăpada şi Vânătorul)

Eroarea nu putea fi remediată. Femeia fusese cerută pentru o misiune imposibilă.
- De cine? a întrebat Străjerul.
- De Bestie, a spus Cavalerul. Şi, biata de ea, încă nu ştie nimic.
- Totuşi, trebuie dusă.
Şi i-au dus-o. Era o femeie neobişnuită, care ascundea multe poveşti. Nu era Fecioară. Nici Ţiganca. Dar avea darul ghicitului încă de când îl trezise un Farseer. Îi spuneau, sau îşi spunea, Raven. Purta un inel de lemn. Raven a intrat în pădure, nu în Grădinile Palatului. Era, în fond, la capătul firului.
Pădurea semăna, pentru ea, cu un parc. Acolo stând, la umbra unui brad bătrân, Raven s-a gândit la o carte. E greu să fii zeu, se numea. Şi nu putea fi, cu adevărat, trăită.
Raven stătea pe spate, la umbra tot mai lungă a bradului. Şi a ales să fie, chiar şi cu o misiune imposibilă. Să fie o provocare. Să contrazică un 6 şi un 9 de Spade.  Şi atunci a simţit prezenţa Bestiei.
- Bine ai venit, Raven, i-a spus Bestia şi s-a urcat peste ea.
Era greu, blănos şi bărbat.
- Ce e bine pentru o Bestie?
- Apărarea.

Şi era stranşnică. La fel, şi pătrunderea lui. Raven ar fi vrut să afle mai multe, dar ştia că ar fi regretat. Când Bestia şi-a declarat satisfacţia, a auzit deja blestemul Celeilalte.
Să vadă întâi Bestia din tine, apoi frumuseţea ta.
Raven a chicotit. Cealaltă crezuse că Bestia era femeie. Dar, desigur, Raven ştia mai bine. Raven era Vasilisc. Bestia a muşcat-o de gât. Raven a priceput că aveau un simţ diferit al umorului.
- Deci, ghicitoareo, mă poţi salva de blestem?
Raven a adunat o frunză mare, verde, rătăcită de la alt copac.
- Vom încerca, fireşte, dar nu există garanţii. Nici chiar Infernul nu poate oferi decât alt blestem.
- Foarte bine.
- Vă place, probabil, să apăsaţi.
- Da.
- Fie ca apăsarea voastră să fie binecuvântare sau blestem, după cum e tridentul. Voi face un ritual special.
Bestia a mârâit.
- Eşti de-acum şi vrăjitoare?
- Uneori.
- Atunci, vei cunoaşte subteranele castelului meu.
- Da, domnule.
- Dar fii atentă! Sunt acolo uşi ce nu au fost deschise niciodată.
- Ca uşa Trandafirului.
- Trandafirul are ace.
- Sau spini.
- Sau.
- Le voi deschide pe rând.
S-a întors după trei zile.
- Ce crezi că e dincolo de 14? a întrebat Bestia.
- O oglindă sau un lac.
- Bine. Mergi din nou acolo cu Străjerul.
Străjerul a dus-o din nou la lac şi a cufundat-o în el. Raven a zărit, dincolo de soare, chipul unui căpitan de navă. Şi flăcările războiului, ale petrolului arzând pe apă. De acum, o însoţea cu tristeţea sa un Delfin.
Pe plajă, Raven a găsit numerele. Atârnau, boabe roşii şi portocalii, în copaci. Boabe negre, în tufişuri. Praf galben, în pliculeţe. Delfinul a ales culoarea Lavandei. Desigur, cu el erai mereu în primejdie.
Bestia a primit-o pe Raven în birou. Ştia că zărise imagini de război.
- Ce poveste va ataca prima? a întrebat.
- Nu o poveste, ci un personaj. Scufiţa Roşie, fiica Reginei Gheţii.
Bestia i-a dat un 10. De aici, totul era posibil şi imposibil.
- Revers, a cerut Scufiţa Roşie.
- Vals! a urlat Lupul.
- Folk, a surâs Raven.
Raven surâdea foarte rar. Ca şi Delfinul, cunoştea costul fiecărui surâs.Altă uşă se deschidea. 15. În fond, 6 cu 9 făcea 15.