În tramvai

În tramvai. Dimineaţă. Eu, pe scaunul de lângă geam. Enervant să stai acolo. Nicio ieşire de siguranţă. Dar, ca de obicei, singurul liber.

Vizavi, o tipă cu buze mari. Tipesă. Mai tânără. Evident, impertinentă. Cu tati pe lângă. TATI. Corect, tati.

Tati e urât, dar conversează. Lângă mine, un moşneag necunoscut şi libidinos, ca majoritatea moşnegilor care te trag de păsărică. Tipesa rânjeşte la mine. Vezi ce-ai făcut? Tati important, tati greu de găsit, tati care nu stă cu tine în tramvai. N-o pot contrazice. Am făcut. Am găsit un tati important.

Tati neimportant, dar prezent discută chestii neimportante cu tipesa. Tipesa face Semnul spre mine. Adică, eu. Că n-am tati la vedere. Eu, adică, nu ea. Deşi e evident că ea.

Eu întâi mă fac că nu observ. Sunt Zen, adică. Superzen. În fond, am şi eu tati. Important. Tipesa insistă. Tati neimportant rânjeşte. El e tati de două staţii de tramvai.

Mă enervez. Totuşi, e clar că ea. Arăt spre ea. Na, că am putut. Că am TATI.

La două scaune mai încolo, un cuceritor surâde. Măcar de-ar fi un tati important. Dar nu e. E ăla de şi-a luat şutul în dos de la tatili important.

Uite şi staţia mea. Coborâm toţi odată. Unii ne mai amintim fumurile incendiilor. Cică staţiei ăsteia i-au zis 45.