- Daca tu ai vorbit acum, Cristina, stii deja cum platesti. Dar nu aici, nu acum. Dincolo de mine sunt urechi care asculta, sabii care asteapta. H.L.
- Mylord?
- Ti-am permis unele sfidari. Au fost pedepsite dincolo cu brutalitate si riscuri majore. Aici, poate, ti se pareau umilinte, dar e doar prima fata a unui rit mai batran ca lumea asta.
- Si a doua fata, mylord, a intervenit Cristina, e mai batrana ca orice lume. E fata padurii ce inca poate fi vazuta in icoanele negre de aici.
Simteam ca se schimba ceva, ceva major. O tornada era pe punctul sa imi schimbe existenta, mai mult decat tot ce ravasise Ozzul. Lordul Julien si-a turnat niste cafea din termosul de pe noptiera si a continuat.
- Venirea mea aici e legata de o revolta ceremoniala. Singurul lucru pe care Marele Maestru nu-l permite decat cand toate rasele sunt in pericol. Chiar si Nobila Rasa. Contele Dracula a fost acuzat deja. Eu ar fi trebuit sa-l judec. Si am refuzat. Dar Cristina e... Volturi.
Facuse o pauza ciudata. Auzisem despre Volturi.
- Domnule, a spus Cristina, noi am dorit sa fim auziti, nu sa starnim un razboi. Si tot ce putea fi facut a fost facut.
A intrerupt-o cu o palma rasunatoare.
- Talentul tau nu scuza orice, Cristina. Tu ai incurajat biletul!
Ce naiba? Care era legatura mea cu fata asta? Am inchis ochii pentru o clipa, respirand adanc. Si un corb a croncanit langa un copac. Arthur, a spus.
Cristina nu si-a cerut scuze. Oricum, zicala familiei Dracula era "Eu nu uit si nu iert". Totusi, replica ei parea un mizilic pe langa ce facusem eu. Si ma intrebam, brusc, de ce riscasem atat. Mi-am amintit replicile acelea, loviturile si mangaierile lordului. Da, multe tarfe erau nebune ori de durere, ori din dragoste. Multe il vedeau pe cel care le lua pentru o noapte sau un an ca pe un inger sau un diavol. Dar niciuna nu mai vorbise de rituri si icoane negre. Si ochii nostri s-au intalnit. Morgana, a spus corbul. Si mi-am amintit ce pastram in mine de la nastere, mesajul pentru care se declansase pretul acela.
- Propunere de armistitiu respinsa, am soptit.
Ochii Lordului Julien s-au ingustat, au devenit aproape orientali.
- Ce ai vazut, Cristina? Nu-mi ataci garzile fara motiv. Nu esti o catea, ca Veronica.
- Am vazut Asasinul venind dupa noi, desi ne-am facut datoria. Doar pentru ca nu am ingenuncheat la o femeie nebuna. O femeie care se distra cu vietile noastre, cu amintirile noastre. Care credea ca realitatea e un serial. Care avea sa arda, cu toti ai ei, de la un singur chibrit.
- Tu ai transformat viata lui H.L. intr-un roman.
L-a privit foarte intens si respiratia i s-a precipitat usor.
- Eu? Poate am scris ceva, intr-un Craciun. Cu o pana neagra.
Nu stiam despre ce roman era vorba, dar vazusem ce faceau Nosferatu cu amintirile altor garzi cand se schimba tura. Totusi, nu avea legatura cu Vaticanul. Sau avea?
(Va urma)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu