Cartea Eclipsei (Versete Infernale) - 3

* Am trăit într-o lume a iluziilor şi a măştilor, în care trupurile au fost privite ca vase, învelişuri, sclavi, vite, actori în scenariul altora. În această lume, mâini din umbră pedepseau pentru vina de a fi prea puţin sau prea mult. De a vorbi sau a tăcea. Niciodată, motivul pedepsei nu era explicat, dar biciul cădea întotdeauna.
* Iluzia a apărut ca o extindere exagerată a măştilor, atunci când vampirii s-au speriat de propria degenerare în vasul satanic. Cea mai periculoasă iluzie e cea privind propria persoană. Iluzia presupune manipularea realităţii, ştergerea cunoştinţelor şi implantarea de amintiri false. Masca e un instrument de comandă şi control, dar şi artistic. Prin tipare, este purtat de verificatorii proprietăţilor valoroase. Prin arte, ajută la construirea de avatar.
Chiar şi când supravieţuirea depinde de asta, prostul nu va ieşi din iluzie. Iluzia se automenţine deci prin contribuţia benevolă a proştilor şi silită a laşilor. Ultima ei cortină ascunde nu Marele Carnasier, Fiara, cel mai ruşinos secret vampiric, ci regretul neurmat de acţiuni de îndreptare a situaţiei.
Cine nu are curajul de a-şi înfrunta trecutul e condamnat nu la repetarea sa, ci la a deveni tot ce dispreţuia. Când autodispreţul devine copleşitor, învinge plăcerea artificială a serviciului, şi se transformă în nebunie. Este cel mai mare pericol cu care se confruntă şi luciferienii, şi sataniştii.
* Răul nejustificat trebuie pedepsit, iar binele pedepsit pentru ca o rasă şi deci o societate să evolueze. Altfel, va deveni prizoniera propriilor clişee şi tipare.
Stagnarea e doar primul pas pe calea spre evoluţie. Nicio entitate nu are imunitate naturală la involuţie, oricât de dezvoltată ar fi.
* Nimic nu e mai lipsit de onoare decât a sili pe cineva să ofere ceva de care nu doreşte să se despartă sau să renunţe la singurul fir care îl mai ţinea în viaţă.