POVESTE

Alice căuta Iepuraşul Superman, dar întâi a găsit o pisică neagră. Pisicile negre erau socotite în oraş Semn Rău. Totuşi, lui Alice îi plăceau. Erau întunecate, misterioase, magice şi teribile. Aveau ochi verzi de drac mic şi vedeau Adevărul cel Adevărat.

Adevărul era că Alice nu mai căuta dragostea, ci gologanii. Şi, urmărind punga cu arginţi, nu voia să fie uşor de ghicit.

Alice deci făcea des roata, arunca panglici, culegea boabe, arăta desene colorate şi bătea ticăloşii cu vărguţa magică. Uneori Sărea. Ceea ce era foarte riscant, fiindcă atunci apăreau Ei. Toţi se temeau de Ei. Toţi voiau să fie ca Ei. Şi, la sfârşit, toţi ştiau că NU pot fi. Dar, UPS, Alice deja era. Alice din Ţara Misterelor. Şi Alice ura să se întoarcă pe urmele propriilor paşi. Alice voia să deschidă o Pandora. Şi atunci l-a zărit pe Iepurilă.

– Dacă tot e să intrăm în Labirint iarăşi, i-a spus lui Iepurilă, hai să o facem altfel.

Altfel însemna la Iepurilă să nu fie Superman, ci Şmecherilă.

Alice şi-a luat o baghetă magică şi nişte mingi colorate. Au început drumul la Zidul Sfidării. Aici, unele mesaje fuseseră acoperite cu galben. Altele încă se vedeau. Şi un porumbel mort era rupt în bucăţi.

Alice a căutat alte scări şi a strivit o omidă. Iepurilă i-a pus în faţă o oglindă magică.

– Oglindă, oglinjoară, cine-i mai galben în ţară? a zis Alice.

– Vanilia.

De aici, Alice şi Şmecherilă au priceput că trebuie multe bastoane şi multe baloane. Le-au căutat în Tufişul cântător, dar de acolo se auzea doar muzică de Tango.

Cu Motanul verde s-au întâlnit printre balcoane. Motanul păstra o tăcere de fier, dar Alice l-a tras de urechi şi l-a mângâiat pe mustăţi. Motanul i-a arătat Calea. Călăuza era roşie. Călăuza a dus-o, ca şarpele, către Calea de foc a cavalerilor M. Alice le spunea Motociclişti şi îi plăcea să audă motoare turate.

– Riiiiiders in the Sky! striga uneori Alice.

Motanul i-a spus însă că e prea devreme să gândească aşa. Desigur, Motanul şi-o trăsese cu Vulpoiul Renard şi era extrem de parşiv. Niciodată nu ştiai dacă te ajuta sau te băga într-o capcană. I-a adus aminte de copaci, de flori, de ceaiul verde, fierbinte-fierbinte şi de Sărut.

True love’s Kiss. Cea mai mare formă de magie, Sărutul dragostei adevărate. Totuşi, Alice ştia că un sărut e uneori prea puţin. Era ca şi cum ai fi dansat doar cu o panglică neagră. Pentru o asemenea tristeţe nu era leac.

Iepurilă Şmecherilă nu o putea contrazice, dar a adunat pentru ea un bănuţ de aramă.

– De noroc, a spus Iepurilă.

– De trecere, a zis Alice.

Cu 7 spice în coroniţă, Alice a trecut Podul de Fier şi Podul de Lemn. A ajuns la Cuptorul de prăjit fetiţe odată cu Scufiţa Roşie. Focul era minunat, galben, portocaliu, negru, verde... Scufiţa Roşie s-a ascuns. De teamă să nu fie friptă. Motanul a miorlăit sugestiv.

– Ei bine, a zis, noi vom mânca.

Şi au mâncat Rotunjoare misterioase. Apoi au făcut un Ritual. Cu REGULI.

Cel cu Coarne era Diavolul şi zicea Nu mă poţi mânca.

Cel cu Lemne era Vânătorul şi Alegea.

Moartea dansa.

Vrăjitoarea atârna talismane, ca morţii să vorbească cu viii şi între ei.

MIAU. MIAU. MIAU. ASTA ZICEAU.

Desigur, Motanul se încălţase ca să-şi găsească familia. Se ştia că, undeva, avea un Bastard misterios, pe nume Chivalry. Şi povestea continua.