duminică, 30 iunie 2019

duminică, 23 iunie 2019

Alte note de lectura

O carte despre prieteni si dusmani, iluzie si adevar, bine si rau, magie si arte ale puterii. Turnul si trandafirul, simboluri eterne de acum in riturile cavaleresti. Si, desigur, misteriosul Dragon.

sâmbătă, 22 iunie 2019

Ce am citit recent


Cartea Judecăţii de Apoi
Kivrin Engle, o tânără a anului 2054 specializată în istorie medievală, obține autorizația de a efectua o călătorie în timp în Oxfordul anului 1320, o întreprindere considerată periculoasă din cauza distanței temporale mari.
Imediat după expedierea lui Kivrin în trecut, tehnicianul care se ocupase de plasarea ei - Badri Chaudhuri - se îmbolnăvește subit de o afecțiune misterioasă. Înainte de a-și pierde cunoștința, el îl anunță pe Dunworthy că s-a întâmplat ceva rău, dar nu mai apucă să dea alte detalii. Deși imunizată la bolile care afectaseră anul 1320, Kivrin se trezește în trecut grav bolnavă. În starea în care se află este inacapabilă să rețină locul în care se deschisese poarta timpului şi în care ar trebui să ajungă după două săptămâni, pentru a reveni în epoca ei. Salvată de un localnic, ea este dusă și tratată în conacul unui sat din apropiere.
Kivrin suferă destul cât să se apropie de familia adoptivă, o dualitate a conştiinţei şi a receptării bolii duce la înţelegerea fracturată, uneori imposibil de definit a limbajului şi situaţiilor. Ea constată astfel prima atât izbucnirea epidemiei de ciumă după vizita unor feţe bisericeşti ce aranjează o nuntă, cât şi faptul că a ajuns în alt timp decât cel prognozat. Minciunile legendei cu care a sosit în Ev, atracţia aproape de Pasărea Spin către preot, evenimente tot mai sinistre, dureroase, brutale duc la o stare apocaliptică a personajului străin, a celor din jur şi a întregii lumi de la destinaţie, dar şi de la plecare.
Poate cineva supravieţui unui tăvălug de erori? Şi, mai ales, este citirea creştină a situaţiilor din carte singura? Ce rit îngrozitor, întunecat au declanşat oamenii episcopului?
Cine pe cine îngroapă, cine pe cine jeleşte, unde este limita suferinţei? Decide totul Moartea Neagră.





duminică, 16 iunie 2019

Farmece 2

Binele si raul
In jurul tau se vor lupta
Lumea asta toata intr-o zi te va vedea

Binele si raul
In jurul tau se vor juca
Lumea asta toata intr-o zi va cauta
Cheia spre gradina ta.



Farmece

In One is the Sun
In one is the Moon
In death is the hope of the bloom.

In Ten is the Sun
In ten is the Moon
In Pink is the hope of the Doom.



joi, 13 iunie 2019

REGINA SI BESTIA

Bestia Roşie a pus Regina Neagră la copac şi ea a devenit vrăjitoare. A stat o noapte. Copacul era verde şi foarte plăcut. Regina se numea Raven şi era o regină a damnaţilor. Raven asculta corbii şi se gândea la mustăţile stufoase ale unui motan. Raven a mai aţipit, a mai plâns, a mai stricat lumile Celeilalte, apoi şi-a spus:
Ce bine că eram deja veneţiană!
A adunat frunze, pietre, boabe şi a ştiut că-şi va reveni, deşi Leul plângea. Când a coborât din nori, era gata să taie aţa ori să coase pânza. Dar întâi, s-a jucat cu Motanul.
Du-mă din nou în Labirint, i-a spus.
Desigur.
Toamna, Labirintul era alfel. Regina rupt o pânză de păianjen, a aruncat cu nuci în tei şi a lăsat un Semn Misterios. La ultimul copac, Regina a găsit o carte. Era la pachet cu o veveriţa şi avea desene despre Cavaleri. Desigur, Regina Neagră a găsit Cavalerul, şi el a ajutat-o să intre în Palatul Alb. Acolo, a văzut Sala de Jucării.
Interesant e că unele au vibratoare, s-a mirat Regina. Mai bine bem o cafea.
Cafea pentru spiriduşi, adusă din Irlanda.
Apoi, au deschis Peştera Balaurului. Aici, Regele Roşu, căci aşa se numea Bestia, tăia capul unui Nebun. Regina l-a consolat dansând cu o eşarfă verde.
Haideţi să facem Regatul mai luminos şi mai frumos, a spus Regina.
Mirosea a busuioc şi a mere coapte. O cucuvea striga.


Bestia Roşie era un mare voievod şi un mare cavaler, dar se îndoia că visul Reginei era posibil. Totuşi, a dat ok. Regina a băut deci un ceai verde. Astfel, în sclipiri de jad, mozaicul Reginei a fost dezvăluit şi s-a unit cu cel subteran. De şapte ori, Regina l-a arătat cu degetul pe cel ce pierise. Şi de şapte ori, el a pierit din nou.
Ca să uite cât de scârbos fusese totul,  Regina Neagră a început să agaţe lucruri prin copaci pentru corbi şi să ignore şoarecii cu gura mare. Uneori, s-a oprit în Palatul Bestiei şi, împreună cu Boierii, în săbii de foc s-au luptat, cu nuci au jonglat şi multe pocale au băut. Şi au spus toţi
Modelul viitorului este cu cinci colţuri şi cinci cercuri.

Dansul cu lupii


Arta BDSM