Odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o vrăjitoare pe nume Raven s-a întâlnit în pădure cu un mare preot. Acest ducea cu sine, spre satele încercate de ciumă, un sipet cu o comoară. Raven aduna ghindă pentru Elixirul special nr. 5 şi l-a privit cu mare curiozitate. Marele Preot Saw avea la brâu tot felul de lame şi mărgele.
- Ce faci aici, printre fiare, copilă?
- Caut Bestia să-i ofer ceva de băut. Dar tu ce faci, bătrâne, cu sipetul tău?
- Îl duc la târg, că mi-au ars mănăstirea.
- Şi ce ai în el?
- Ceva de departe. Nu ai pricepe.
- Totuşi, misterele mă ajută să uit de ce am ars eu.
- Ei bine, sunt darurile Sfântului Tampon pentru turma credincioasă.
Raven s-a gândit la o carte veche, veche, despre o mănăstire, un sipet şi un indigo. Şi felul cum se terminau întotdeauna lucrurile.
- Ei, bătrâne, a spus, fie ca darurile tale să găsească locul potrivit.
Era o urare obraznică. Raven ştia asta. Dar dincolo de bestii şi de fiare erau ei, Cunoscătorii de Taine. Şi Raven, privind mantaua ei neagră, s-a gândit când va uita ce ştiau şi ei. Şi dacă nu era mai înţelept să o facă până când Sfântul Tampon se întâlnea cu Sfântul Playboy, pentru o nouă Treime. Marele Preot Saw a privit-o lung şi dureros, cum făcea oricine din casta lui.
- Uite, a spus, şi i-a întins o mărgea. Ceva de noroc.
- Uite, a răspuns Raven, şi i-a întins o mână de boabe negre. Ceva de ales.
În spatele lor, Păcătoasa Precauţie îşi punea masca.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu