* Tot ce-ţi poate oferi cu adevărat un tron este o revelaţie. Şi a mea a fost că atunci când îţi negi rădăcinile, eşti doar prada marilor vânători ai Destinului.
* Un vampir străvechi (Original) e, în esenţa sa, Diavolul sau Moartea. El este necruţător când vrea să îngenuncheze şi generos când doreşte sî ridice. Instinctul îi spune pe cine trebuie să îngenuncheze.
* Nimic nu e mai preţios pentru un vampir decât onoarea. Nu transformi, nu trezeşti ceva, ambele fiind forme de creaţie, doar ca să mănânci sau să ucizi.
* Maestrul adevărat este cel care, de la o anumită limită, nu mai îngenunchează, oricare ar fi pericolul.
* Unul dintre efectele durerii este sinceritatea absolută chiar şi în situaţii ce nu mai implică suferinţa. Un alt efect este capacitatea de a lua decizii corecte foarte rapid.
* Cum ucide un asasin profesionist, când gloanţele îi sunt interzise, iar otrava verificată? Cu adevăruri până atunci ascunse poporului, cu neintervenţie acolo unde tiparul o cerea, cu schimbare de tipar, cu surprize pentru conducători, cu arte negre atunci când lucrurile o iau de tot razna. Cu un surâs, când e linişte.
* Orgoliul nejustificat este primul duşman al unui iniţiat. Încrederea în sine este primul său atu şi ultima sa speranţă. Cel mai mare păcat, singurul pe care Infernul nu îl iartă, este prostia. Prostia înseamnă să refuzi şanse unice într-o existenţă.
* Baphomet este dualitatea, geminaria. Două entităţi, două principii, două forţe acţionând unic corporal. O Eclipsă parţială, ducând la o Mandala a Forţei. Echilibrul e uneori greu de atins, căci Lumina e prea slabă fără adevăr, iar Întunericul are o cale prea şerpuită. Admiterea unor principii excentrice, exotice, a regândirii şi expansiunii unor concepte fundamentale pare acum singura speranţă pentru cei Bătrâni, ca noi. Infernul trebuie şi va încorpora porţiuni din tărâmuri fundamentale - Avalon, Camelot, Amber, Underworld, Olympus, Styx, Tartarus. Vechile mituri vor stârni şi aici valuri de realitate, modele de replică. Calea există, chiar puţini mai văd acum altceva decât semne ale dezastrului sau tiparului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu