1.

Imediat ce am luat decizia, am văzut viitorul şi am ştiut că nu merita. Ticălosul ăla de Crowley nu merita să mă lupt cu el. Nu meritase ca Julien, nu meritase ca Dracula, iar ca măreţul şi absolut ineficientul tarotist Crowley nu merita absolut deloc să-mi stric şi moartea, după toată viaţa. Dar, din păcate, îi dădusem deja un pumn în nas. Ca atare, garda lui Crowley îmi ţinea pistolul la ceafă.
-- Băi, H.L., a spus garda, ai comis-o de data asta.
-- Posibil, am recunoscut. Dar trebuie să recunoşti că arată mişto.
Mişto arăta sângele de pe bărbia lui Crowley. Care surâdea  albastru, probabil pregătind o prelungită şedinţă de sugere, tortură sau canibalizare a mea.
-- H.L., a susurat aproape drăgăstos, recunoaşte că ţi-a fost dor de mine.
A scotocit în buzunar şi a scos câteva file din carneţetul meu. Ia te uită, înainte să mă cheme în parcarea de la mall îmi umblase prin lucruri!
-- Ai început să scrii istorioare despre serviciul tău în slujba mea, a continuat.
A doua gardă, total necunoscută mie, un tip cu ochelari de soare, rezema flegmatic peretele. Crowley scăpase de înfăţişarea cavalerească şi oarecum seducătoare şi arăta ca un nazist împuţit. Blond, ţeapăn, în costum negru şi cu ochi de cel mai enervant albastru. Numai zvastica îi mai lipsea.
-- Nu am minţit cu nimic, am zis.
-- Bine. Am cerut jurământul tău şi altora. Mulţi te vor înjura dacă publici aşa ceva.
-- Era doar o încercare literară.
-- Deja dai înapoi?
Gura pistolului apăra pe ceafa mea, acţionând mai bine decât o pastiluţă de linişte.
-- De la ce?
-- De la o partidă de polo cu veveriţe şi hipopotami.
Ok, mi-am spus. Nu doar eu eram într-o ciudată transformare, ci şi Crowley, Descoperea umorul absurd, sau ceva similar.
-- Nu, am spus, nu dau. NU MĂ ÎNTORC ÎN SCLAVIE.
Rânjetul lui Crowley s-a lărgit.
-- Vorbeşti acum cu majuscule?
Am primit un pumn în şale care m-a doborât. Din genunchi, majusculele ieşeau mai greu.
-- Nu, am repetat.
-- Vom vedea.
M-am întrebat dacă o să vadă gorila sau ochelaristul. Harry Potter, aşa aveam să-i spun.
-- Ce vrei? am murmurat, într-o tentativă de ridicare.
Altă lovitură m-a liniştit în privinţa perspectivei imediate.
-- Te vreau înapoi.
-- Pentru?
-- Ştii pentru ce, H.L. Ce ai făcut şi pentru Lordul Dracula.
-- Ce am făcut pentru Lordul Dracula?
A strâns uşor buzele. Enervările lui păreau mai slab, dar mult mai periculos semnalizate.
-- Hai să-mi vezi noua casă.
 Am plonjat în întunericul unui leşin din care m-a scos huruitul unui lift. Ochelaristul mă sprijinea de braţ, în colţul din dreapta. Crowley nu se vedea, am presupus că deja urcase.
-- Aşa, a spus, copăcel. Eu sunt Lecter. Mănânc copii mici de muie sub formă de pizza.
Asta chiar suna liniştitor. Absolut. Mai ales că ştiam că nu era o glumiţă.
-- Eu nu sunt un copil de muie, am mormăit.
-- Sper şi eu.
-- Nu va fi o repetare a poveştii cu Julien.
Nu ştiam dacă să mă bucur sau să fiu trist din cauza asta. Uşa s-a deschis, în fine, şi m-am trezit în pasajul subteran din centrul oraşului. Era un lift pentru handicapaţi acolo, dar nu zona m-a mirat, ci cadavrul. Era o femeie într-o rochie albă, cu o pelerină roşie. Blondă, cu braţele depărtate de corp, ca un îngeraş de zăpadă. Avea chipul zdrobit şi o baltă de sânge în jurul capului. Lângă trup stătea încruntat Crowley.
-- Sângele cheamă sânge, am murmurat.
-- Ia te uită, ce misterioşi suntem! m-a apostrofat Lecter.
-- Vreţi să feliez cadavrul, sau ce?
Lecter a surâs.
-- Asta făceai pentru Lordul Dracula?
Nu am răspuns. Destul de nesigur pe picioare, am mers spre cadavru. Pe braţul drept purta o brăţărică din pietricele argintii, strălucitoare.
-- E una dintre pungile mele, a spus Crowley. Ultima imagine din ochii ei e asta.
Mi-a întins o hârtiuţă pe care schiţase fugar ceva într-un cerc. Părea simbolul Capricornului, dar cu un braţ suplimentar, frânt. Am expirat uşor. Cunoşteam semnul.
-- E un sigiliu demoniac.
-- Al cui?
-- Euronymous.
Ochelaristul a ridicat uşor din sprânceana dreaptă.
-- Euro era Secerător.
Am clătinat din cap.
-- Eu l-am întâlnit ca demon grec al Morţii.
-- Vreau să discut cu el, a spus aspru Crowley.
-- Nu e aşa de simplu. Nu poate fi căutat prin cărţi.
-- Încearcă.
Am dat să remarc faptul că mă eliberase de jurământ dându-mă lui Dracula şi apoi Morţii Negre. Am încasat o pereche zdravănă de palme şi m-am răzgândit. Am încercat să fac un channeling şi vocea demonului mi-a răsunat în minte.
-- Ce vrei?
-- Cine şi de ce mi-a luat proprietatea?
-- Cine se poate spune. De ce, nu.
-- Cine?
-- Potirul.
L-am simţit pe Crowley dând mental înapoi. Eu auzisem vag despre Potir ca despre un fel de cuib de asasini.
-- Au adormit de pe vremea Caterinei de Medici, a spus încet ochelaristul.
Contactul cu demonul se pierduse şi eu doar am clătinat din cap.
-- Atât.
Crowley s-a încruntat urât de tot.
-- Să-ţi fie clar, H.L. Oricât de priceput ai fi devenit la chestii oculte, nu eşti pentru mine decât băiatul pe care l-am îngenuncheat, supt şi supus. O altă proprietate care doar a fost amanetată.
Trecuseră de atunci 200 de ani, petrecuţi într-o Românie iluzoriu medievală. Şi încă locuiam aici.
-- Voi cere renegocierea jurământului, am spus.
Am încasat un pumn în burtă şi m-am îndoit peste o mână care se cerea sărutată. A fost un moment teribil de scurt în care mi-am dorit să o pot face. Dar nu aşa obţineai credinţa cuiva. Am simţit surâsul lui Crowley înainte să fiu ridicat cu un ghiont.
-- Tu vezi în mine doar tarotistul sau seniorul, dar vei descoperi şi altceva. Aşa cum tu nu poţi săruta mâna, nici eu nu pot renunţa la tine. Nu e vorba despre onoare, simpatie sau antipatie, ci despre autoapărare. Odată ce mi-ai jurat, eşti al meu pe vecie. Şi până la un nou legământ, rămâne valabil cel vechi. Dar recunosc schimbarea ta. Poate în bine, poate în rău.
Apăsarea aparent calmă a cuvintelor sale m-a silit să-i fac pe plac. Da, trebuia să recunosc, şi el evoluase în tortură. Mănuşa de mătase luase locul pumnului de fier. Odată ce i-am atins mâna cu buzele, am ştiut ce mă făcea să mă leg aşa uşor de Mistere. Ce eram sau, mai degrabă, ce fusesem.
-- Nostradamus, am şoptit.
Vocea lui Euronymous mi-a susurat din nou în ureche şi i-am repetat cuvintele.
-- And so, it all beggins. Şi aşa începe totul.
 (Va urma)