sâmbătă, 28 aprilie 2018

LABIRINTUL

Numai pentru că era acolo, mă deranja. Verde, misterios, sinistru. Amintindu-mi de un roman de King. Nu era chiar un labirint, zicea mintea mea cea glacială, în fond gardul viu ajungea până la mijloc. Şi mai erau brazi, bănci, statui ciudate, ca nişte copaci negri. Şi, desigur, micuţa bijuterie agăţată de un copac, într-un desiş. O inimă din metal argintiu, prinsă cu aţă roz. O inimă pe care n-o voia nimeni. O inimă de blestem.
- Numai o femeie nebună ar lăsa aşa ceva, am zis. Poate apari tu, Fiona.
Eram obişnuit să aştept cadavrele. Cele pentru care aşteptarea era prea lungă, prea grea. Cele care nu îngenuncheaseră şi nici nu avuseseră imunitate. Şi, într-un fel, a apărut. O domnişoară aproape înlăcrimată, pe o bancă izolată, sub cel mai bătrân brad. Nimeni nu se abonase la cadavrul ei, fiindcă era otrăvită cu principiul sfidării. De aceea, operaţiunea mea era simplă - adunam ce era de adunat şi îl duceam Dincolo. Arăta ca o femeie de 40 de ani, cu buze negre şi cu cicatrice de luptă. M-am uitat la ce notasem în carneţel:
Cristina Man, investigator particular, vasal de Dominant.
Suficient să ştiu că, probabil, fusese ucisă. M-am ridicat cu sacul pregătit. La început, mai spuneam binecuvântări sau blesteme. Acum doar lucram repede, notând numele Dominantului.
Când m-am apropiat de ea, m-a privit. Nu acea ultimă privire a unui trup lipsit şi de raţiune, şi de timp. Ochi trişti şi reci, analizându-mă. Vedea... ce? Nu găseam cuvântul.
- Bună, a spus. Ai venit prea devreme. Şi prea târziu.
Un vânt rece a trecut printre copaci. Labirintul părea şi mai verde, şi mai pustiu, şi mai lipsit de speranţă.
- Ştii cine eşti? am întrebat.
- Da.
- Ce vei face?
- Am să beau o cafea.
- Ar trebui să te însoţesc.
- Şi cine eşti tu?
- Lupul.
- Te-am mai văzut cu altă faţă.
- A fost de bine?
- Sau de rău, dar depinde pentru cine. Ce faci cu sacul ăla?
Am privit-o din nou. Încă era între plâns şi surâs. Dar eu spuneam doar adevărul.
- Venisem după trupul tău. Vestitorul mi-a dat... ştirea morţii tale.
N-a părut prea şocată.
- Renard... Mă doare umărul drept. O săgeată, probabil.
- Nu sunt medic.
- Ştiu. Nici eu nu sunt de mâncat. Nici de Renard, nici de alţii. Eu beau sânge. Eu sunt o Dracula.
Asta cam epuiza conversaţia. Am păşit lângă ea, spre Palat. Numele Dominantului trebuia să vină de la ea. Şi avea Dominant, chiar şi ca Dracula. BDSM era noua noastră religie. Uram religiile. Erau toate minciuni.
- Cum ai devenit aşa? a întrebat după o vreme.
- Mi-a şoptit o păsărică despre norocul meu, încă de la naştere. Probabil, era barza.
Eram rău cu cineva rănit. Nu-mi păsa. Toţi mureau într-o zi. Ori, şi mai rău, îşi întâlneau ispita.
- Eu mănânc friptură de păsărică, a spus sec. Noi, războinicii, nu acceptăm religia. Oricât ne-ar costa asta.
 Devenise cu totul alta, nu rea, doar un răspuns la vidul meu. Era rece ca blocul de gheaţă de care se lovise Titanicul. Nu o învinuiam, dar nu mă impresiona. Nici eu nu aveam imunitate la bici sau la săgeţi de atenţionare. S-a oprit la un chioşc de pe marginea străzii şi a cerut un covrig şi o cafea. Deasupra noastră, un corb a croncănit. Mi-am luat şi o gogoaşă.
- Şi la ce ajută friptura asta?
- Să văd.
- Ce?
- Un scaun gol în spatele tău, de exemplu.
Începea să mă enerveze. Să-mi doresc să fi fost moartă. A surâs cu un colţ al gurii.
- Ce simplu e, nu? Să-ţi doreşti să fii ca ei.
- Ei ne conduc lumea.
- Nu încă. Şi lumea e doar o carte din 78. O carte cu o femeie goală.
- Tu trebuia să apari aşa, cică. Poate data viitoare.
- Poate data viitoare a fost şi nu m-am văzut. Deci nu a fost.
Fusesem nesimţit. Acum speram să mă lovească.
- Poate. Eu nu spânzur fete la copaci, Victor o face. Dacă m-ai mai întâlnit, eram încă scutier. Adunam atunci, adun acum, dar singur.
- Era, în fond, a mea. Inima. Ţi-a plăcut?
- Am găsit doar una de fier.

👰

A sorbit prelung din ceaşcă şi eu am făcut, fără să vreau, un pas înapoi.
- Aveam nevoie de ea, chiar şi de fier. Tu, nu, a spus uşor răguşit.
Ce-mi venea să-i trag o palmă!
- Mi-ar fi plăcut, eu mănânc târfe obraznice.
- Van e Dominantul Clanului, a zis. Asta voiai să ştii, nu?
- Da, mulţumesc.
Van era un nume care potolea pe oricine. Am aşteptat să termine masa şi mi-am notat că nu se putea Întoarce. Nu că ar fi avut unde, dacă apărea tot aici. Oricum, Raiul era al doilea nume al Abatorului.
- Te voi lăsa la poarta Palatului, atunci, am zis.
- Pentru mine, e doar un magazin mai mare.
Pentru mine, era Iadul. S-a ridicat de la măsuţă şi şi-a mascat prost durerea.
- Rana?
Aveam un rar moment de remuşcare. Nu a răspuns. Am căzut în păcatul curiozităţii.
- Pentru ce era inima de fier?
- Pentru ce sunt.
- Ce eşti?
- Moartea. Moartea nu piere niciodată în Labirint. Şi ieşirea e pe unde ai intrat.
Nu aveam ce mai zice la asta, nici ce mai întreba. La ieşirea pe aleea Palatului, i-am întins un bileţel albastru. Era cartea de vizită a Prinţului Azrael, şi o dădeam foarte rar. M-a privit lung, cu ochii ei căprui. Îl considera pe seniorul meu un duşman?
- Da. Acum da. Şi ne vom mai vedea.
Cu un oftat uşor, a intrat pe alee. I-am simţit, pentru o clipă, durerea. Am ştiut de unde vine, şi nu mi-am mai dorit să fiu ca ei. Într-un fel, devenisem ca ei, dar simţeam că era prea târziu. Moartea, a? Şi nici ea nu era fericită, în tot rahatul ăsta cu mâncători de cadavre. M-am întors la lucru. Pe scaunul meu gol era un cadavru pentru Morgă, o blondă cu ochii albaştri care fusese secretara lui Valmont,
- Ce fetiţă drăguţă eşti tu! am şoptit. Tati te-a strâns de gât.
Am notat pe fişă noul rol - Păpuşă sexuală, Veronica. Uite că nu trebuia să merg la Abator, doar la sex shop.
Cuvintele Cristinei mi se învârteau încă în cap. Ne vom mai vedea.
Inima ei de fier i-ar fi oferit nu libertarea, ci independenţa în treceri. Dar bileţelul albastru al Prinţului Azrael arăta că decizia fusese a lui. Duşmanul, ha? Era atât de importantă, atât de periculoasă? Probabil că da. Un tribut ca mine nu avea de unde şti asta. Un bastard nobiliar, care nu participa la distracţiile rasei pure.
Ne vom mai vedea. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Microtexte 2

Oglinda lumii e neagră.