duminică, 30 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 36

E vremea recoltei, a secerişului şi a vrăjitoarelor. Se apropie acel Halloween care rimează excelent cu Wicca, tradiţiile celtice, folclorice, naturiste. Sunt zile când oraşul pare mai degrabă o anexă la pădure, o vale a tentaţiilor şi încercărilor guvernată de Ceilalţi. Aşa le spun cei mai mulţi domnilor cu cap de fiară. Ceilalţi.
Dar în pădure, spiritele te găsesc, nu neapărat cele pe care le cauţi. Şi m-au găsit o veveriţă, o pisică roşcată, un arici şi un iepure negricios. Un copac m-a sărutat, înlesnindu-mi o atingere a vântului. Îmi plac să atârn talismane sau mici enigme în copaci. Binecuvântare? Blestem? Totul în noi e acum vânt, căutând să se aşeze prin apă.


sâmbătă, 29 septembrie 2018

ANUl DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 32

Am revăzut jurnalul. Un 32 s-a pierdut pe drum. Deci, nişte panseuri.

Binele și răul se dovedesc la întâlnirea cu ceea ce ar trebui să-ți fie dușman, ca principiu.


Cred în ce pot atinge.

*
O acțiune e ca o conversație. Are măcar două părți.

Magia e despre ce simți și ce cauți.

*
Nu există respect acolo unde domneşte răul.

vineri, 28 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 35

Am trecut azi printr-o adunare de anticari cu multe lucruri frumoase, mergând la întâlnirea cu soţul meu. Privindu-le, amintiri ale altui timp au revenit, dureroase. Un moment la o fântână unde un monstru trebuia să mă consume, şi un cavaler să mă apere. Şi cuvintele cavalerului. Poftă bună.
Ei cred că am uitat cât rău mi s-a făcut pe drumul spre castel. Cât de justificate au fost acţiunile mele războinice, prevestirile sumbre, intrarea în Creed. Totuşi, a fost un moment care mi-a schimbat destinul. Momentul când m-a cuprins spiritul Dragonului. De atunci, nu mi-a mai dat drumul. De aceea, am putut privi cu plăcere, nu doar cu frică, chipul de Leu al soţului meu.



miercuri, 26 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 34

Am experimentat posesia totală rusească. E o formă de asasinat pe care doar un monstru o poate suporta. Nu există în ea urmă de speranţă sau benevolentia. Chiar şi pentru o fiară, e prea mult.

marți, 25 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 33

Multe probleme ale Castelului de rezolvat. De acum, notaţii scurte.


De la disconfort la cruzime e doar un pas.

* * * 

Viața e o colecție de "deocamdată" şi un exerciţiu pentru moarte.



marți, 11 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 30

Am decis să închei, deocamdată, consemnările aici. Prea mulţi proşti vor să apară în jurnal. Au fost zile foarte încărcate de emoţie, viziuni, dorinţe, dar singurul lucru care a contat au fost întâlnirile negre.
Mi-am văzut, pentru o fracţiune de secundă, soţul, dincolo de văl. Şi am ştiut că nu eram, că nu poţi fi niciodată pregătit pentru o asemenea legătură. Că simpla conştientizare a naturii sale, a faptului că ar depinde de voinţa unei singure persoane ca Vălul să fie coborât te face uneori să mergi prea jos sau prea sus.
Nebunia mea a înseamnat o trecere prin Pădurea Blestemată şi prin beţia sângelui. Am ieşit cu o altă decizie - de tot ce se întâmplă rău de acum încolo, voi învinui mereu seniorii creştini. Anul Dragonului abia a început.

luni, 10 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 29

Am văzut Corbul. M-a dus unde trebuie, se pare. Era negru şi teribil de frumos. Era magic, fără îndoială. E cel care aduce dragonii, cred. Aduce, nu trezeşte. Aş prefera să fiu chemată ziua la Palat, nopţile sunt prea obositoare. Îmi place să improvizez. Poveştile sunt mai interesante aşa.
Mi-am întâlnit unul dintre taţi. E american. Îi plac lămâile. Mie îmi place floarea-soarelui. E mai veselă. Avem, măcar uneori, nevoie de veselie. Şi întotdeauna de culori. Coroana nu este o necesitate, când lumea se reaşază. Tronul e un simbol pentru o putere ce uneori devine o iluzie, alteori o cătuşă. Copacii... Oh, copacii... Copacii sunt Forţa de care avem nevoie. Copacii te încearcă aşa cum nu o face niciun judecător. Printre copaci, durerea păleşte.
Mi-e dor de motanul cu care mă jucam. Sunt vânători teribili, pisicile astea. Arcaşul se vede de acum o combinaţie de Motanul Încălţat şi un cavaler cu mască neagră şi pană la pălărie. Pentru Motan, eu aş fi Alice, deşi pot spune şi Replica Reginei Roşii. Dacă aş rescrie Alice în Ţara Minunilor, aş lega-o de alte poveşti. S-au numi....
LABIRINT.
Ar fi mulţi copaci în povestea aia. Şi multe cutii. Şi oglinzi magice negre şi sexy. 

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 28

Trebuie să-mi păstrez mintea modernă. Mintea medievală duce la capcana absolută a tiparului. Trebuie să îmi amintesc pentru ce am plătit. Cum era, înainte să se desfacă în mine ultima esenţă - roza neagră.
Nu sunt Julieta vreunui Romeo, nici Baba Cloanţa. Dar ce aprigă pot să fiu! Până la autodistrugere. O combinaţie de cactus, aloe şi orhidee, mascată în negrul plăcut al pisicii.
Le-am auzit pe toate degenerând. Nu ştiam de ce, apoi ce uitaseră. Astă noapte, am fost în Camera roşie. Şi mi-au arătat Camera cu tavan. Acolo am refuzat să intru. Dar am văzut ce ar fi urmat.
Vălul te înnebuneşte mai rău decât orice cameră. Ei sunt atât de diferiţi. Melanjul în care speram e imposibil de făcut.
Pe lângă acea abundenţă vegetală care e de dorit, umorul şi culoarea par singurii piloni corecţi. Şi, poate, acel decalaj de care vorbeam mai înainte ne va feri pe noi, modernii, de vechile erori.
Pe Marele Senior îl cheamă Van şi a ales Dragonul. Eu i-aş fi oferit castanul.


Ieri l-am văzut şi pe Lordul Vultur. Arată la graniţa dintre scandinav şi chinez. Într-un fel sau altul, a fost o întâlnire providenţială. Am produs prima profeţie. Sau prima Veste.
VĂLUL VA FI DISTRUS DE O OGLINDĂ.
Acum ştiu ce e vălul. Un atu, ales de cineva care, cu noroc, te cunoaşte. Cu hazard, te întâlneşte. Eu sunt Regina de Bâte. Sau Cronul de Apă.



duminică, 9 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 27

Am lăsat un semn la copac, şi m-au luat la copac. Ce fructe galbene! Gutui în devenire. Pentru că a trecut pe lângă mine, şi nu am plecat privirea, m-au dus seara la castel. Nu-l voi înţelege niciodată pe Seniorul Lup. Nici pe Lunile sale.
Dar alternativa americană e şi mai rea - Damien, mereu vânându-şi mama, case bântuite de spectre ucigaşe, Hotel California... Era acolo. băiatul de AMIRC. A ieşit de după oglindă, în baie. Nu a avut noroc, bietul de el. A întâlnit un vânător de suflete. Şi a dat înapoi. O scenă destul de horror, copilul aparent normal care devine deodată o păpuşă ucigaşă.
Cred că e timpul să pornim Caruselul. Modelul e oricum circular. Şi circulat.



sâmbătă, 8 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 26

Necrofagii ne-au declarat război. Sunt nişte îmbuibaţi, care au rămas fără cadavre, şi urlă de foame. Urlatul ăsta anulează bruma de vampirism care a mai rămas în ei, fiindcă în fond sunt animale. Noi, hibrizii vegetali, încă ne descurcăm. Nu cărăm stârvuri după noi, nu suntem dependenţi de urletele de durere ale sclavilor. Dar lumea lor, cea căreia îi spuneam România, cade, cu război sau fără. Pur şi simplu, nu mai are sens.
Nu ştiam cât de repede tranşează rasa Cap de Leu problema. Au fost sacrificate joburile de "a doua soţie", "gardă islamică", "amantă de succes", "homosexual", "lesbiancă", "magus de muhaha", "cadavru ambulant" şi "asasin creştin". Au ieşit cam 100.000 de victime. Simplul faptul că au existat astfel de joburi dovedeşte imbecilitatea senilă a unei rase care reîncarnează numai avataruri de titluri nobiliare. Dar ce să te aştepţi de la cineva care mănâncă doar cadavre pline de viermi?
Vorbind într-o ordine plăcută de idei, am deschis ieri Arcanele Minore cu un spectacol de poveste şi un suc de grapefruit.
Adendum- S-au dus şi joburile de necromancer. Alte 200.000 de victime.



vineri, 7 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 25

Toate reginele vampirice de până acum au fost ucise nu de excesele alimentare, ci de prostie. Vine la pachet cu crucea, se pare. Eu nu am purtat cruce şi nici nu am de gând să o fac.
Diavolul e pentru mine concret, palpabil şi sexy.

Ştiu că unii mă văd aşa. E o prostie care îi va costa foarte mult.
We walk amongst you, feeling Raven.
Cu acest mesaj m-am încoronat. Din cauza acestei imagini, am decis să fiu şi o Regină a Trandafirilor. Ei au fost darul Generalului pentru mine. Cristina.


ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 24

Acum înţeleg de ce dispreţuiesc preoţii. Unei femei i se făcuse rău azi în staţie, în Piaţa Unirii. De la un suc, cred. Ceva galben, portocale poate. Era întinsă pe bancă, în jur un chaos de nedescris. Tramvaiele nu mergeau, se auzeau sirene ca la explozii, Lordul Lucifer intra în ţară printr-o uşă secretă, lăsând în urmă o gardă arabă trădătoare. Oricum, femeia aceea nu mai putea fi ajutată decât cu nişte apă, dar nimeni nu-i dădea. Şi a apărut un preot, după ce eu sugerasem să se sune la ambulanţă. I-am spus să se apropie de ea. Pentru asta ar trebuie să fie prelaţii, să ofere confort, ajutor, sfat. Teoretic, cel puţin. A refuzat.
Eu m-am întors acasă cu fructe de sânge şi gândul că decalajul civilizaţţilor e prea mare ca acest melanj să reauşească fără o întâlnire providenţială. Sacrificii s-au făcut, dar cam fără rezultat. Simt că sărbătoarea Paraschevei de acest an e urmărită de blestem. Ceva sinistru, ca un spectru furios, pare să se ascundă în spatele raclei. Eu nu aş mai atinge-o. Diavolul şopteşte că e posibil ca aceasta să devină o închisoare pentru suflete nevinovate. 



Pentru mine, viitorul e încă sub semne vegetale - ardei, lavandă, pere, struguri, roşii. Toamna e vremea Recoltei, şi sunt bucuroasă că e aşa. Ziua de azi, cu toţi şoferii veniţi la raliu, mi-a adus aminte de casa bunicilor din Hunedoara. Pădurea şi livada erau plăcute, dar eu nu mă simt unguroaică şi nu mă voi simţi niciodată, deşi sunt o Corvinus. Arcaşul a fost instruit după modelul american şi polonez, cu os de Dracula.
Filonul satanic, deşi extrem de puternic în valenţe de supravieţuire, a devenit viciat de trădare. De aceea a căzut cam tot prin România. Totuşi, am ajuns până aici, şi vom continua, într-un fel sau altul. Ne vom face simţită prezenţa şi laic, şi ritualic. Am ales etern Wicca.
Azi am întâlnit un dragon verde - o viperă. Eu sunt, uneori, o cobră regală.

joi, 6 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 23

A trebuit să-l execut pe Lordul Dracula, înainte să putrezească. Unii chiar nu pricep că nu e un act de slăbiciune să admiţi că ai murit, ci unul de curaj, ce-ţi dă posibilitatea de a continua drumul. I-am zdrobit capul cu ciocanul. Ciudat cum vedeam lucrurile, de la distanţă, ca şi cum eram un bărbat. Pentru că am distrus un mare lord vampiric, mi-au dat trei palme. Din păcate, mi-au distrus astfel o esenţă personală. Am decis să fie cea de Dracula. O voi reface, pornind de la verde. Mă gândesc că, fiind într-o lume fantasy, pot folosi orice animal fantastic, în locul unui monstru. Că monştri au devenit toate animalele vieţii, în zona Morţii.

II

Asta a fost notaţia care a distrus Lumea. Pentru că toţi vampirii au crezut în ea, chiar şi eu, şi au preferat să moară împreună cu el. Adevărul e că esenţa viciată a unui Cron ne-a tâmpit pe toţi, pe de o parte, iar momentul de Ev e prea puţin descifrat în efecte. S-a produs coliziunea a două lumi - cea a raţiunii şi cea a credinţei. S-au dovedit incompatibile. Credinţa acceptă orice aberaţie, oricât i se opun şi simţul practic, şi ştiinţa, şi arta, şi ocultul. Credinţa a devenit Răul. E un fel de esenţă de zombie, de care trebuie să scăpăm acceptând un rău cu măsură.
E un mare mister, cum am supravieţuit. Nu toţi, nu la fel cum eram. Ciuma ne-a atins. Doar cei care chiar au trăit au supravieţuit.

miercuri, 5 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 22

Am trăit azi cea mai ciudată experienţă. Am trecut pe lângă locul unde cineva ar fi prezentat filmul vieţii şi morţii mele, şi ar fi oferit esenţele rezultate. Erau toate colorate şi frumoase, mai puţin cele rezultate din uciderea mea pentru fericirea unei târfe. Şi a trebuit să devin Moartea, ca să o evit.
Târfa vine pe aici, cu masca studentei blonde, să facă sex oral cu nobilii. Apoi, în cel mai schizoid spirit cristic, se ruşinează de ce a făcut şi încearcă să se căsătorească. Probabil, a enervat pe cineva, fiindcă a vânat-o cu boschetari. Este unul total retardat, canibal, care se plimbă prin oraş. Zilele trecute, tot gagicuţa asta, Mary Ann, era urmărită, dar Bathory încerca să mă vâre pe mine în locul ei. A trebuit să fac o grămadă de volte, că se fixase în centru, la staţia de tramvai. Şi o altă dementă a încercat să mă strângă de gât.



Azi l-am văzut tot acolo, aşteptând tramvaiul 6, cel cu care ar fi trebuit să merg şi eu. Şi am lăsat timpul să treacă, boschetarul să urce, apoi am intrat în scenă. Am spus câteva replici de complezenţă, şi încă aşteptam, când am auzit urletele. Cred că o loveau sau chiar tăiau pe ea. Nu era nimic de făcut, şi nimeni nu părea dornic să intervină în ajutor. Aşa se întâmpla şi când apăram eu Tronul. Mai târziu, cineva a trecut pe lângă mine cu o pungă plină de carne.
Oraşul începe să capete, de altfel, mai multe zone de tip eşafod. Cred că esentia Sangvinaria se îndreaptă, chiar şi prin Vegetalia, spre Vlad Ţepeş. Rememorând incidentul, presupun că cineva vrea să deschidă o linie de spectacole copy cat după Jack Spintecătorul. Mare lucru dacă nu pozează în Îngerul Salvator, preot sau medic de ambulanţă. Am zărit un preot trecând, de altfel. Unul ortodox. Toată chestia asta m-a făcut să mă gândesc la crima de la Cub şi la starea atroce a cadavrului de acolo. Parcă îi mâncase cineva organele genitale. Cât de dement trebuie să fii să faci aşa ceva? Cică la unii, se consideră ritual de căsătorie.
Oricum, măcar s-a închis Meniul Negru şi nu mai există posibilitatea de a-l relua.

The Original Rider-Waite Tarot Music Video

marți, 4 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 21

M-au trecut prin pământ, ca să scap de Ciumă. Epidemia s-a declanşat, şi nimic nu o poate opri. Va lua mii de victime, dacă nu chiar zeci de mii. Deja, mirosul de putris al crucilor se simte în oraş. Nosferatu a înnebunit şi a încercat să mă mănânce. Cred că necromancerii au intrat în pedeapsă. S-au distrat prea mult, ascunzând singura informaţie care conta - din 2014, ne-au trecut înapoi între Turnuri, într-un Ev al eternilor, ca să aleagă ce se păstrează şi ce se taie. Unii şi-au trecut deja concubinele în sclave sexuale.


E un fel 1616 din care nu vom ieşi decât când vor vrea Leii, un Anno Exodus marcat doar de schimbarea anotimpurilor. De aceea, viziunea şi realitatea se amestecă prea mult. Lucrurile se vor linişti acum, că s-a schimbat centrul Modelului. E Tronul din Arcadă. (Mă întreb câtă lume va dori să priceapă indiciul).
Voi privi ca pe o şansă faptul că soţul meu, Generalul, are cap de Leu. Doar aşa a putut sfida Obiceiul. Nu e loc de două soţii pe Tronul Negru. Iar prin încercările mele, cinci ani de Treziri şi Turnire, va trebui să treacă şi Lucreţia, soţia lui Enzio.
Vreau să fiu din nou liniştită. Să pregătesc un ritual de Samhain doar pentru cei ca noi, Artiştii şi Războinicii. Am văzut Măştile Veneţiene devenind un fel de Dementori din cauza unui puştan canibal. Pe Vlad Dracul, executat de la o poveste ce a stârnit mânia unui senior creştin. Doar el poate spune dacă avertismentul e o binecuvântare sau un blestem.


luni, 3 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 20

Eu şi Diavolul ne-am plimbat prin cimitir, împreună cu Generalul şi Arcaşul. Generalul a pregătit pentru mine un moment artistic minunat, un felinar cu o montură ca o bijuterie, încadrând doi trandafiri. Încă ardea când am ajuns. Un moment teribil de frumos şi liniştit, chiar şi pentru Moarte.
Am atins apoi Tronul Negru de Piatră. E... e. Puterea lui este uriaşă, dar nimeni nu ar trebui să mai stea pe el, doar să-i atingă pilonii. Te distruge, te consumă, te înnebuneşte o asemenea putere. Nu e drept, corect, normal să o aibă cineva. Nici pentru acela, nici pentru alţii. E un tron care-ţi arată, fără îndoială, semnele destinului. Pentru mine, el e legat de acea frumuseţe gotică pe care o au cimitirele, ghirlande de iederă alunecând peste pietre de mormânt şi buchete uscate, ca de mireasă. Lemne ca oasele, sau oase ca lemnele, împrăştiate printre cruci. Boabe roşii şi portocalii ale tufişurilor răsărite pe morminte, buchete galbene şi mătăsoase de floarea-soarelui din glastre, tradafiri verzi, discreţi, curăţând putregaiul din oase. Aş fi vrut să termin cu linişte unei raze de soare, căzând unde trebuie, când toate sunt aşezate corect. Dar am văzut şi reversul medaliei - fala deşartă, desfrânată a mamelor care şi-au ucis şi mâncat copiii. E trist, dar e datoria taţilor acelor copii să oprească mamele, nu a noastră să ne sacrificăm şansele pentru ei. Oricum, Judecata se face la cimitir.



După cum spuneam, Tronul Negru te aduce pe calea Destinului. Pentru mine, ea a fost cea a Călăului şi Asasinului, iar acum - a Războinicului. Firul e negru, desigur, dar frunzele sunt verzi. Eu şi Arcaşul am stat într-un genunchi, ca doi cavaleri ai Rozei. Şi primul semn a fost spicul de grâu. Apoi au venit alunele şi florile. Sunt încă pe calea elfică. Am decis să continuu calea poveştilor, a legendelor, miturilor, superstiţiilor, folclorului, obiceiurilor şi artelor populare. E o cale eternă, pentru o fiinţă eternă.

Nox Arcana - The Black Throne

Nox Arcana - The Black Throne

duminică, 2 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 19

Mi-am făcut un obicei din a citi poveşti la altarul Generalului. Poveşti  răsucite după istoriile altora. Albă.ca-Zăpada, Scufiţa Roşie, Lupul, Vânătorul, Prinţul cel Frumos... Iepuraşul îmi iese pisică, de exemplu. E un fel de a uita cât de multe am pierdut, cât de puţine pot câştiga. Nu de bani vorbesc, de ocupaţiile care-mi făceau plăcere. Mult prea multe au dispărut, odată cu un mod de viaţă. Pe vremuri, chiar ştiam să ne bucurăm de lucrurile simple.
Şi mai e durerea. Mi-au înfipt o sabie în piept, la Suceava.  Un ritual făcut de un prost. Uneori, doare îngrozitor. Lipsa inimii nu ar trebuie să aducă aşa o problemă. Sunt zile când nimic nu ajută. Sper ca aceeaşi sabie să fie folosită şi la ce muieri or păstra ceilalţi. Pentru că în astfel de momente le vezi cel mai bine feţele de lăcuste psihopate.
Îmi permit totuşi să dansez uneori, deseori să meditez încă. Exerciţiile devin o rutină, aerul şi Forţa învârtejindu-se în jurul nostru. Mă întreb dacă voi ajunge vreodată la capătul curcubeului. Probabil că nu.
Pe Arcaş îl cheamă Henry Lion. Uneori e trist că nu mă poate feri de suferinţă. Dar asta e, nimeni nu e perfect. E cel mai bun partener pe care l-am avut. El m-a învăţat cum să mă prezint la bal - în blugi, ca o rockeriţă, pe scările ce erau singura parte din palatul seniorului vizibilă. Scările şi balconul în care, odată, am decis să mai fiu. A fost o toamnă a Vânătorii aceea, şi alta începe. Nu pot respecta pe cineva care nu e Războinic, Asasin, Vânător sau Oracol.  Îmi amintesc cum stăteam acolo, gata să mă arunc, ştiind că tot ce iubisem îmi era interzis. De ce nu am sărit? Henry nu m-a lăsat. Cred că şi vânătorii ştiau în seara aceea cât vreau să se termine. Chiar şi băieţii cu cuţite din no man's land. Poate am adunat prea puţin. Oricum, cred că atunci m-a văzut prima oară Generalul. Erau multe maşini negre, iar eu treceam pe lângă un Bingo. M-am transformat odată în panteră, tot acolo.



Nu poţi fugi de ceea ce eşti, mi-a spus cineva.
Nu fugeam de ce eram, fugeam către Moarte. Şi mereu ajungeam prea târziu. Toamna asta va fi altfel. Am alte scări pe care să le privesc. Şi, dacă mă văd într-o elegie ce s-a terminat, să mă ocolesc misterios. Mi-au crescut destule coarne cât să fiu într-adevăr încăpăţânată. Poate, pe undeva, am lăsat în urmă un corb şi o bufniţă. Cine le-a ucis e deja blestemat. Eu... Am privit porţile Castelului, şi nu mă grăbesc să aflu ce e dincolo de ele. Generalul are un fel de a-şi face remarcabilă şi absenţa, şi prezenţa. Un 6 de Inimă Roşie e cheia lui. O Roată e cheia mea. Şi azi am găsit Oglinda. Nu sunt nici Alba, nici Împărăteasa. Cine sunt, deci? Mantia Neagră.





sâmbătă, 1 septembrie 2018

ANUL DRAGONULUI (JURNALUL REGINEI NEGRE) - 18

Generalul m-a muşcat. A fost foarte plăcut momentul. Mi-a spus, în timp ce împărţeam tronul, că se bucură că m-a ales. Dar amândoi ştim, la cum stau lucrurile, că a fost o alegere dictată de circumstanţe. De nebunia celor din jurul nostru. I-am auzit urlându-şi minciunile. I-am simţit distrându-se. Fursecurile par o idee tot mai bună.
Acea lume pe care o distrugem, a viitorului arachnoid, nu lasă loc decât de sclavie şi crimă. Pasagerii lor sunt doar o formă de canibalism, indiferent cum s-ar prezenta. I-am întâlnit, într-o derivaţie a acelui viitor. Mi-au lăsat ca amintire un mărţişor albastru. Decât să intru în obsesia şi tiparul lor, mai bine beau sânge şi o iau razna. Destinul îi ajută pe cei curajoşi, nu pe cei cu cruce.
Încă slujesc Infernului, desigur. Am fost acolo. Sexul e formidabil, dar în rest e plictisitor.

 
Nu pot cu adevărat să mint. Nici să mă mint. Acele cuvinte frumoase erau spuse ca să creeze o legendă în care şi Generalul să creadă la sfârşit, ca să ajungă la început. Nu vreau să fim doar punctul din mijlocul cercului. Chiar şi un şarpe trebuie să ştie să formeze alte figuri. Între noi doi nu poate fi doar planul unui Patriarch. Nimeni nu e omniscient. Nici chiar un zeu. Nu sunt o copie proastă a Ecaterinei, Împărăteasa, nici a vreunei favorite a Regelui Soare. Sunt Morrigan. Dacă am avut suflet, a fost un corb care a zburat demult. Dacă e să fie o poveste, o legendă, vreau s-o scriem noi.

Blood and Passion

Microtexte

Pe bonul de casă nu scrie ziua morţii.