miercuri, 30 mai 2018

Despre femeile vampir din România, dincolo de mitul oficial

În toată istoria României, au fost trei femei vampir - Elena Cuza (mireasa ucigaşă), eu şi Erzebeth Bathory (mireasa fugară).
Elena Cuza şi-a ucis soţul cu o poţiune de mătrăgună care declanşa foamea canibalică.
Erzebeth a fost logodită cu Ştefan cel Mare, dar l-a înşelat în noaptea nunţii şi a fugit cu unul dintre boieri în epoca modernă. Poate fi întâlnită, spectral sau corporal, pe străzile Iaşului acum, în anul 2018.
Eu sunt Cristina. Eliade a încercat să scrie despre mine. Nu prea i-a ieşit. Îmi place să fac sex. Nu cred în Dumnezeu. Mi-am cunoscut tatăl, pe Domnul Dracula, şi i-am dat sânge. Port marca lui. Port Darul Lordului Dracula. Acest Dar şi sângele pe care îl beau îmi permit să văd semnele viitorului, ale destinului şi ale Morţii.
Sunt ceea ce sunt. Nu mă voi ruşina niciodată de asta.


luni, 28 mai 2018

Despre călătoria în timp

A călători în timp nu presupune întotdeauna o maşinărie ştiinţifico-fantastică. Există modalităţi de descompunere şi refacere a organismului, astfel încât să fie vorba mai mult de o trecere printr-o zonă a Morţii. O trecere scurtă, periculoasă, de contact energetic absolut. Realitatea în sine, printre aceşti piloni ai timpului fixaţi în spaţiu, se menţine prin voinţa trecătorului. Uneori, e ca o uşă. Alteori, ca un tunel sau un râu. Ea poate fi recompusă, dar cu riscuri majore. Pot fi menţinute decorurile iniţiale, cu semne ale noii realităţi, dacă se călătoreşte cu dus şi întors.
Indicii despre ce presupune asta găsiţi în monoliţii din zonele celtice sau sud-americane, în cicluri literare ca Amber sau Asasinul regal. Într-un fel e un talent, determinat de o anumită genă. Ca orice talent, trebuie descoperit, antrenat, supravegheat. Şi, în contactul cu respectivele zone, trebuie avut în vedere decalajul civilizaţiilor. Produse intră. Produse ies. Se fac astfel hibridizări de realitate. Istoria se modifică. Hazardul şi Chaosul acţionează. Pot apărea efecte de tip Fluture. Deci, fiţi atenţi ce vă doriţi.

marți, 22 mai 2018

Forme de manipulare informaţională

Minciunile sunt una dintre tehnicile cele mai uzitate de control psihologic şi social. Tipuri de minciuni:

* Autoînşelarea – negarea adevărului cu privire la propria situaţie sau relaţiile cu alţii, pentru că ar fi prea greu de înfruntat.

* Evaziunea – prezentarea de informaţii vagi, irelevante pentru respectiva temă, aşa numite locuri comune, truisme care de fapt nu spun nimic.

* Cacealmeaua – cineva pretinde că vă poate ajuta, poate juca un rol benefic, are anumite atuuri, capacităţi, proprietăţi, intenţii, cunoştinţe care îi lipsesc total. 

* Omisiunea – ascunderea de informaţii foarte importante, lămuritoare, cruciale despre tema abordată. 

* Exagerarea – prezentarea unui adevăr “umflat”.

* Distrugerea interlocutorului – când acesta a intuit un adevăr, i se răspunde prin ironie, sarcasm, jigniri personale, acuzaţii false, tipare sociale considerate în general negative, cum ar fi cele de radical, adept al teoriei conspiraţiei, nebun, comunist, imoral, satanist. 

* Simularea confuziei cu privire la o situaţie cu care, de fapt, interlocutorul este perfect la curent.

* Afişarea unei emoţii puternice – furie, dragoste sau durere – pe care partenerul de dialog nu o resimte. 

Seducerea interlocutorului, nu neaparat erotica, ci si printr-o conversaţie cât mai lejeră, simularea simpatiei sau flatare, pentru a-l face să renunţe la poziţia sa şi să o îmbrăţişeze pe a celuilalt. 

Negarea obstinentă a unui adevăr, fără argumente, dar printr-o avalanşă verbală care reduce oponentul la tăcere. Ignorarea voită a replicilor periculoase şi răspunsul doar la cele fara miză.

* Diversiunea – abaterea conversaţiei spre alte teme. 





Invocarea unei entităţi superioare, a unei autorităţi administrative sau ştiinţifice vagi, a unor sondaje de opinie. 

* Întreruperea conversaţiei când se apropie de teme periculoase. 

Culpabilizarea – inducerea in interlocutor a unui sentiment de vină pentru adevărurile intuite, pentru stilul de viaţă sau pentru cerinţele legitime pe care le exprimă.

Intimidarea - ameninţarea, atacurile stradale verbale prin aşa-zise elemente infracţionale sau atuuri de tipul Nebunul, chiar violenţe fizice sau furt de proprietăţi ori oportunităţi de afaceri.

* Găsirea unui ţap ispăşitor – arătarea cu degetul a unui nevinovat.

* Înfurierea adversarului, pentru ca acesta să nu mai poată gândi raţional. Bârfele, calomniile, blocajele, comploturile intră aici ca tactici ale serviciilor secrete.

Tăcerea semnificativă, care induce adversarului impresia că există un adevăr secret, cunoscut doar iniţiaţilor.

Complicarea unui adevăr simplu, prin crearea de legături artificiale cu diverse evenimente, noţiuni sau persoane. 

* Acceptarea poziţiei interlocutorului, preluarea şi repetarea argumentelor sale, promisiunea că problema va fi urgent rezolvată şi dispariţia mincinosului din spaţiul comun.

* Solicitarea de dovezi imposibile sau a unei întregi teorii pentru o afirmatie simplă.

* Inducerea de disperare sau durere fizică prin muzica sau imagini cu mesaj subliminal.

Enigma


Grimm - Season 1 Trailer





În lumea Iaşului sunt lucruri, căi şi entităţi dincolo de ce poate vedea orice ochi uman. Entităţi despre care am auzit în poveşti, în miturile culte, în folclor. Din 2012 încoace, când o undă solară a prăjit mare parte din ADN-ul uman, ele au ieşit la iveală. Şi interacţionează cu noi. Cei care vedem. Cei care auzim. Cei care mirosim. Cei care acţionăm. Bastarzii.

luni, 21 mai 2018

Despre manipularea istoriei şi a timpului

Istoria e un proces cronologic scris de conducătorii sau învingătorii unei linii temporale.
Dacă trecutul nu mai poate fi schimbat, atunci viitorul e corect şi unic.
Dacă trecutul trebuie schimbat, viitorul e catastrrofal de greşit şi colapsează.
Dacă trecutul şi viitorul sunt similare, viitorul a intervenit în trecut, anulându-l şi bazându-se exclusiv pe prezent.
Dacă trecutul şi viitorul creează o arcadă pentru prezent, se poartă jocuri de realitate pentru crearea de noi căi sau specii.
Un învingător are, de obicei, o singură lege - dacă persişti în a-mi schimba trecutul, eu îţi voi schimba viitorul amintindu-mi mereu varianta iniţială.
Să alegem acum câteva evenimente istorice majore - ridicarea zidului Berlinului, asasinarea Arhiducelui Ferdinand, dezastrul de la Cernobîl, accidentul de la Roswell, căderea Bastiliei, asasinarea lui Mihai Viteazul, cutremurul din 1977. Ce-ar fi dacă...


Apocrif 1

Alice i-a spus Iepuraşului:
- Hai să tăiem gâtul Reginei.
- Oh. my, a răspuns Iepuraşul, şi nici nu mi-am băut ceaiul!
- Well, a spus Alice, Regina Roşie e enervantă. Chiar mai mult decât Ducesa sau copilul porc.
- Cum i-l tăiem, Alice?
- Cu ghilotina.
- Libertate, egalitate, fraternitate, a sughiţat Iepuraşul. Ce zici că ai fumat?
Alice s-a tras uşurel de fustiţă.
- Mătrăgună pisată de Pissaro.
- Cool, a spus Iepuraşul.
Gâtul Reginei a fost tăiat la ora exactă.


Despre mine

Port os de Dracula şi deci sunt îngemănată spiritual cu un adevărat cavaler. Împreună, am călătorit prin tărâmuri diverse şi am întâlnit forţe diverse (aceia dintre voi care au citit Talismanul lui King cam ştiu despre ce vorbesc). Ar fi fost mult mai simplu, dacă nu ne ciocneam de un zid de bigotism, prostie şi cruzime ridicat de Biserica Ortodoxă chiar şi împotriva altor creştini, cum sunt catolicii.

Ştiu acum că vampirii, diavolii şi reaperii sunt forţe reale, încarnate, acţionând la nivel universal pentru manipularea societăţilor şi deci a istoriei planetare. Am iubit, am dorit, am luptat, m-am jucat, am căzut, am purtat măşti, am sfidat, am căzut, m-am ridicat. Sunt eternă.

Mulţi cred că sunt puţintel dusă cu pluta. Nu-mi pasă. Eu am ajuns mult dincolo de lumina aceea albă care e o uriaşă păcăleală. Şi m-am întors, ca să repar o singură greşeală - credinţa. Să distrug un singur ordin - Templierii. Să vă reamintesc cui slujiţi şi că nu există libertate prin minciună sau iluzie.

Modelul se schimbă deja.  Şi e VERDE.

duminică, 20 mai 2018

Entities Caught on Tape.





Vălul dintre lumea viilor, a morţilor şi lumile entităţilor supranaturale cade când este smucit prea des. Plăcile Alfabet sunt o capcană, riscul folosirii lor de un neiniţiat fiind uriaş. Există diverse entităţi energetice ce ar folosi trupurile disponibile pentru a se răzbuna, a plăti vechi datorii sau pentru distracţie. Ele se pot manifesta prin lumini, umbre, atingeri, posesie de replică, efecte de Poltergeist sau chiar crimă. Deci, dacă după X şi Y vine Z, eşti deja mort...


vineri, 18 mai 2018

O mică bârfă profetică

Oricât ar părea de ciudat sau blasfemic unora, actele sexuale, mai ales masturbarea, ajută la precognitie şi clarviziune. Profeţii rareori îşi recunosc metodele, dar Nostradamus aşa lucra.

joi, 17 mai 2018

Profeţii 2 (Despre Regina Angliei)

Regina Elisabeth va întâlni un Cavaler, o Mantie Neagră şi un Pescar. Totul va depinde de culoarea ultimului ban şi de cântatul ultimului cocoş.

miercuri, 16 mai 2018

Profeţii 1

Un Diavol, un Chinez şi 4 Săbii vor întâlni Serafimul şi vor deschide Cărţile. Peceţile se vor rupe. Apa va curge. Restul e în ceaţă, încă.

marți, 15 mai 2018

OZZ (Fragment de roman şi câteva consideraţii)

"L-am privit îngrozit şi, fără să vreau, m-am lăsat să cad înapoi pe pat. Ochii lui erau pironiţi într-ai mei şi am ştiut că nu minţea, chiar putea să mă lobotomizeze fără bisturiu. Şi partea cu adevărat cumplită era că, într-un fel, mi-ar fi făcut un serviciu uriaş. Mă şi vedeam, ejaculând de fiecare dată când îşi băga colţii în mine, bucuros să găsesc sau să urmăresc pe cineva pentru el, mândru să primesc un cec, o casă sau doar o bătaie pe umăr. Să îngenunchez în faţa lui zi de zi, să mă cuplez cu oricine dorea el, să-i închin apoi copiii noştri, ca unui stăpân milostiv. Să trăiesc nu doar fără să visez la libertate, ci chiar fără să mai ştiu ce însemna să n-ai o lesă în jurul gâtului".


Când am scris toate astea, nu mă trezisem. Părea o ficţiune literară, cumva prea dureroasă. Cineva, acolo sus, a vrut ca eu să aflu ce însemnau o întâlnire cu un lord medieval şi aşteptarea unei chemări moderne vampirice. Din păcate sau, din fericire, Ozz a fost scris în Gemina cu un spirit masculin, vampiric. Acum ştiu că există simboluri care pot fi invocate şi cuvinte care pot fi rostite, dar ştiu şi preţul. Trecerea e mai uşoară când eşti sclavul unui tipar existenţial, un fir de nisip în vântul unei Case.
Eu nu sunt. Rolul ce mi-a fost dat e Mina. Dar Mina a devenit un Witcher şi un Războinic, odată ce i-a fost vărsat sângele şi odată ce a vânat. Viitorul e, deci, mai mult decât o potecă de cărămizi galbene.
Poate, Ţara Minunilor. Poate, Scufiţa Roşie şi Lupul. Poate noi toţi, bastarzii, vom merge într-o zi la Castel. Un trandafir e, în fond, un trandafir. 

luni, 14 mai 2018

Autoportret


X

Timpul şi Spaţiul se întâlnesc mereu într-un X evolutiv. Moartea păzeşte Clepsidra. Sfinxul păzeşte Cartea. Modelul are spaţio-temporalitate, dar şi Forţe acţionând invizibil, prin diverşi agenţi, instrumente, evenimente, forme sociale. Lumea, aşa cum o ştim, ar putea înceta să existe, dar Modelul nu. Modelul este un generator de Lumi Umbră, ce converg către Lumea Primordială. Oraşul şi Satul. Complementaritatea resurse - consum.
În curând, în câteva luni poate, vom intra în Ev. Nimeni nu e, niciodată, cu adevărat pregătit pentru Ev. Şi totuşi, suntem aici. Aici şi acum.

miercuri, 9 mai 2018

marți, 1 mai 2018

O mână de oase

Ne-am întâlnit după patru ani. Era ciudat că o mai ţineam minte, o femeie cu o poveste ciudată şi un Dominant înfricoşător. Eu eram la fel. Aproape mă întrebam când totul în mine o să devină piatră, sfidând în cel mai nefericit mod securea călăului. Tiparul era acelaşi. Adunam, adunam, adunam... Tot mai nefericiţi, tot mai sclavi sau tot mai răniţi, obosiţi. Unii apăreau cu bube negre. Alţii, cu artefacte mici, ciudate, aduse din alte lumi. Un amestec bizar de medieval şi steampunk, pe care apăruseră urmele războiului de care vorbise Cristina. Prinţul ascultase cu atenţie povestirea mea despre întâlnirea noastră şi mă lămurise că Van nu poate fi vizitat fiindcă stă dincolo de graniţa Ordinelor. Că detectiv particular poate fi un cod, care să ascundă multe. Şi că, uneori, soldaţii plângeau mai mult decât sclavii. Mai ales cei singuri pe cale. Aproape fusese ca în proverbul despre capra vecinului. Îi duceam uneori şi mici foiţe, pagini rupte din jurnal cu ultimele gânduri ale celor duşi. Făceau de acum din primii adunaţi de mine mâncare, la bucătăria Castelului. Şi în sala mare de mese am zărit-o. Mânca o supă şi arăta teribil de obosită.
M-a zărit şi mi-a surâs a recunoaştere. Terminasem friptura, aşa că m-am apropiat de ea. Purta o pană neagră, semn că se putea vorbi cu ea.
- Bună, Cristina.
- Bună....
Nu mi-a spus numele. Ori îl uitase, ori simţea că purtam o mână a Prinţului Azrael.
- Mark, am completat. Ce mai faci?
- Am fost plecată o vreme. M-am întors recent. Am alte treburi, într-un fel.
- Ce treburi?
- De ghicitoare, de vrăjitoare, cum vrei să le spui. Slujesc Turnului.
Îmi vorbea ca unui medieval. Avea o punguţă vişinie la brâu, care mirosea a mosc.
- Tu? a zis.
- Eu am azi o zi liberă. Vrei să facem dragoste?
Ce-mi venise? Să o întreb aşa, fără perdea, într-o zonă publică. Mi-a surâs scurt.
- Da.
Am atins-o încet, de la distanţă, cu arătătorul. Imediat s-a deschis. S-a îmbujorat puţin şi a început să palpite. La trei mese distanţă, o gardă cavaler s-a prins şi a adăugat o atingere. Era totul ciudat de când se instalase Evul, uneori chiar te simţeai ca o curvă, tocmai fără contactul acela torid, direct. Mi se sculase pula şi cumva jinduiam la vremurile când sexul fusese permis. Simţeam că şi ea.
- Ce vezi în viitorul meu apropiat? am întrebat, mai mult ca să acopăr dorinţa mea tot mai puternică.
De acum, mi-o luam şi eu pe la spate, iar Cristina se unduia uşor din şolduri. Credeam că n-o să se poată concentra, dar a părut să privească printr-un fel de tunel.
- O femeie în rochie neagră.
Mi-am oprit un geamăt. Simţeam că-mi dau drumul, ceea ce de asemenea era interzis. Cristina şi-a terminat, cu un aer teribil de satisfăcut, supa.
- Unde mergi acum?
- Spre casă.
Stătea în zona bastarzilor, dacă nu apăruse ceva nou în calea ei.
- Te mai doare umărul?
- Da, uneori. M-am obişnuit de acum.
- Hai să plecăm împreună.
Am ieşit împreună din Castel. Pasul ei era mai băieţesc, vocea cumva mai groasă.
- M-am îmbogăţit cu moarte, a zis încet. Prin oase.
- Atunci prinţul va fi încântat să audă că nu ai stat degeaba.
- Am călătorit prin multe locuri neplăcute. Locuri care l-ar fi făcut şi pe Van să urle.
Nu ştiam ce să spun despre asta. Am cârmit spre pasajul subteran şi am avut un mic fior.
- Moare cineva, a confirmat Cristina. Acum, şi eu simt.
Nu mai auzisem de vreo femeie să aibă Talentul Prinţului. Am început să coborâm scările şi am avut un scurt moment de ameţeală.
- Ce naiba? am murmurat. Nu poate fi atât de important cât să...
- Zdruncine axa lumilor, a completat Cristina. Gillead sau Amber. Cineva de acolo.
- Sau Avalon.
- Acolo au rămas numai muieri nebune şi câini turbaţi. Kiwi nu-s răi.
- Poftim?
- Ultimul gând al asasinului.
- Asasin? Ce-i aia?
- Nu se poate! a exclamat Cristina, coborând aproape în fugă. Ce aţi devenit, în lipsa mea?
Auzisem de călăi, de executori, de încercători şi de schimbători, de meşteşugari, de adunători şi de războinici. Restul erau sclavi, servi sau cavaleri.
Trupul era aşezat în tunel, rezemat de peretele care arăta tot mai coşcovit şi murdar. De undeva, de sus, mirosea a varză. Deasupra capului, cu negru, avea desenat un trident. Fusese un bărbat frumos şi încă surâdea. Cristina îl privea cu o vagă undă de dispreţ.
- Lycan. Atât a rămas din el... Şi fusese un şarpe. Van îl cunoştea.
Părea totuşi să fi însemnat ceva pentru ea, bărbatul acela cu blugi negri. Avea cămaşa sfâşiată la piept de o gheară de lup, dar pe mâna dreaptă îi rămăsese inelul cu piatră roşie.
- Cine era?
- Trebuie să verific ceva, a spus şi şi-a trecut mâna peste fruntea lui.
A închis ochii, părând că citeşte ceva.
- Cel care m-a dezvirginat. Dar atunci avea un inel corect de vânătoare. Acum se vindea oricui voia să simtă...
S-a oprit.
- Lumea s-a schimbat prea mult, în câteva minute. Şi uite, noi am rămas.
- Unde am rămas, Cristina?
- Printre cei care îşi poartă greutatea. Ce vei face cu el?
- Întreabă Dominantul tău dacă-l vrea.
A părut să ducă o mică discuţie mentală.
- Nu. Dar vrea să găsim Mâna.
- O femelă geloasă, poate asta e povestea.
A clătinat uşor din cap.
- Nu ştiu ce să zic. Părea să fie altcineva, în fiecare seară. Acelaşi trup, alte amintiri. Un fel de maşină de plăceri, dar nu la voia unui bordel.
- Lupii sunt călăi. Nu acţionează cu de la sine putere, ci pe cuvântul Domnului.
Aveam senzaţia că două lumi se luptă în mine, căutând expresia potrivită. Şi ochii ei adânci, negri, păreau să spună acelaşi lucru.
- Crima asta, făcută din emoţie sau pe bani, nu are o poveste, ci un scop. O păpuşă sau un asasin a lucrat aici, pentru a deschide o Arcadă.
- Sau o Arcană.
A surâs prea bătrâneşte.
- Uite că suntem foarte diferiţi de ce eram.
- Suntem. Ce e o Arcadă?
- Un tunel prin timp. Cineva ne-a vrut spre trecut.
- Tu unde ai fost?
- În viitor. Şi acolo toţi sunt ori nebuni, ori proşti.
Nu m-a întrebat ce e o Arcană. Eu vedeam un singur număr în ochii aproape stinşi ai mortului. III.
- Împărăteasa, am spus. Ea l-a ucis. Hai să căutăm prin buzunare.





Am găsit în pantaloni un briceag, un amnar,  tutun, nişte bani şi un bilet albastru. De tramvai. De tramvai. De tramvai. Ameţeala a trecut. Încă ştiam ce e tramvaiul. Am căutat un act de identitate. Avea două, cu numele de familie deja ars. Cadavrul trebuia distrus, deci.
- Ionuţ şi Cristian, am citit. Cu tine cine a fost?
- Cristian. Slujea Lordului Satan. Am fost împreună cu el la cimitir şi la teatru. Încerca să-i poarte Masca, dar nu prea-i ieşea.
Am scos şi inelul. Era ceva ciudat, tulburător cu inelul ăla. Vedeam un fel de siluetă hâdă, scârboasă, între preot şi călău. Cristina a dat un pas înapoi. Venea o Încercare, ştiam. Prinţul Azazel privea.
- Ai muri pentru mine? a şoptit inelul.
- Nu, am spus amândoi.
Un val de sânge puturos a ieşit de pe nările cadavrului, apoi a început să tremure.
- Zombie de posesie, a spus rece Cristina. Inferi. Exorciso tio, Cristian. Ad antes, ad postumus, ad gates Infernum.
Mi-aş fi dorit să fi avut un pistol, nu un talent la exorcisme. Dar convulsiile au încetat.
- Ai cum să-i dai foc?
Am tras din mână, că doar şi pe ciumaţi îi ardeam. La sfârşit, a rămas o mână de oase.
- Prinţul Azrael vrea o întâlnire cu Dominant Van şi cu Lorzii Turnului, am spus.
Cristina a aşteptat câteva clipe.
- Dominant Van vrea să primească luc rurile lui Cristian. Ştii unde să-l găseşti, după Semn?
- Nu, am dat din cap. Prinţul Azrael a preferat să stea în shine decât să lovească în ce era căzut.
- Atunci va invoca Magicianul, care e poarta spre Dominant Van.
- Foarte bine, am murmurat. Cenuşa o împrăştii în vânt, lucrurile le duc atunci când am un răspuns. Ai legăminte mai aspre decât credeam.
A ridicat vag din umeri.
- Am fost în Cercul de pietre. Lorzii Turnului caută şi ei ce caută Prinţul Azrael.
- O carte?
- Mai multe cărţi, toate fără cruce.
A privit din nou pata de sânge care înconjura tridentul.
- E ciudat că cred că l-am iubit.
- Viaţa iubeşte tot ce o omoară. Sexul e, a fost, o parte din viaţă. O cale de a uita disperarea adâncă şi totuşi necunoscută a sclaviei.
- Ai cui sclavi crezi că eram, Mark?
- Amber, Avalon, Gillead... Cine ştie... Ne-au lăsat de izbelişte.
- Amber a trimis o piatră. Avalon a trimis o sabie. Gillead cere doar de mâncare, în ultima vreme.
Ceva era atât de aspru, de rece, de dispreţuitor în vocea ei, că am privit, pentru prima oară, în mintea unui supravieţuitor.
- Eşti din Amber.
- Sunt de peste tot. Sunt ceea ce sunt. Şi lenea, prostia sau vanitatea nu mă mai impresionează.
M-am încruntat.
- Dar Dominant Van...
A chicotit aproape isteric.
- Van nu e de la vanitate. E reflexia unui număr de Cale. Şi cei ca mine sunt obligaţi să vadă ambele ei părţi.
- Unde duce Calea?
- În Lumea Primordială, Cetatea. Unde a dormi e o virtute.
- Şi tu de ce nu dormi?
- Pentru mine, a acţiona în vremuri de necaz e singura dovadă de înţelepciune pe care o poate da cineva.
- Dar le suntem doar Umbre.
- Şi din Umbre ne vom ridica spre alt Model.
Când am ieşit din pasaj, soarele încă strălucea. Undeva, departe, se vedea un nor negru.
- Gillead a căzut, a spus Cristina.
- Ce vine?
- Roata. Unindu-se cu Berbecul, Şarpele şi Trandafirul.
Viitorul părea, pentru prima oară, necunoscut. Cuvintele Cristinei nu veneau din nicio profeţie. Am simţit degetele strângându-mi-se pe mânerul unei săbii nevăzute.

Microtexte

Pe bonul de casă nu scrie ziua morţii.