sâmbătă, 3 martie 2018

Consideraţiuni preliminare la o Charta Sangvinaria

M-am retrezit acum, după mii de ani, nu cu înţelepciunea celei sau celui care am fost, ci cu pragmatismul a ceea ce sunt. Gemina, în lumea Morţii. Porţile şi zidurile din jur, tristeţea, decăderea şi disperarea supuşilor, aliaţilor sau chiar a duşmanilor noştri, luptele pe care le-am dus cu sinele nostru, m-au şi ne-au marcat profund.
Cred că avem nevoie de un alt fel de a privi lumea. De o altă relaţie cu ea. De un cod care să nu ne transforme în zei sau fiare şi să nu ne ceară să ne mărginim într-un tipar absolut de consumatori. Cred că acum e ultimul moment al Balanţei şi primul în care ne-am putea pierde doar din oboseală. Iată ceea ce mie mi se pare corect şi onorabil.

SÂNGELE HRĂNEŞTE.
SÂNGELE VINDECĂ.
SÂNGELE TRANSFORMĂ.
SÂNGELE SPUNE ADEVĂRUL.
SÂNGELE NE UNEŞTE ŞI NE DESPARTE.
IN SIGNO STYX.



DISCRETIE, NU ŢEAPĂ
Miturile, legendele, secretele sunt tot ce găseşte un neofit despre lumea sangvinară. În remarcabila sa naivitate sau, poate, nebuna sa speranţă, el ajunge la dorinţa de a ne cunoaşte, a ne vedea, a ne întâlni. Şi e de prea multe ori dezamăgit. Nevoia de discreţie pentru obiceiurile noastre devine prea des frică sau ruşine, transmise prin colţi şi prin sânge. Neofitul dă prea des, dă fără să ştie cine primeşte, i se compensează în drepturi şi permisiuni prea târziu sau deloc. Contactul Seniorului cu neofitul a devenit sporadic, imaginaţia sa o ia razna, măştile biblice au câştigat un teren nemeritat şi dăunător stării spirituale a neofitului, dar şi a celor care intermediază procesul de sangvinizare. A fi discret nu înseamnă a te lăsa redus la tăcere sau a nega că eşti vampir şi deci bei sânge ori derivate ale sale.

DIVERSITATE ŞI ADAPTARE
Am trăit şi am murit printre cei obişnuiţi să slujească. A fost o vreme când erau indivizi cu preocupări diverse, dorinţe şi nevoi diferite, nu pungi de sânge sau cadavre în galantar. Am văzut esenţele nobile degenerând sau devenind prea aspre cu sine şi cu alţii, în confruntarea cu noi prădători. Pentru că, să o recunoaştem, asta suntem. Prădători, la origine. Totuşi, rolurile funcţionale şi măştile pe care le purtăm pentru a ne mula pe lumile în care ne-am stabilit sunt încă diverse, şi permit dezvoltarea unor talente noi, chiar exotice, în toţi. Contactul datorat unor bătălii recente a dus la hibridizarea multor esenţe.
Nu cred că mai există rasă pură. De aceea, un cod prea sever la nivel de casă produce răni psihice şi sociale imposibil de neglijat şi cu consecinţe imprevizibile. Barierele trebuie ridicate. Protocolul trebuie să devină mai lax. Seniorii care doresc să ridice au acum o ultimă ocazie, înainte ca Esentia să devină in totum altceva, adaptându-se la nevoile de confort ale celor care au dus greul trecerii în Moarte.

SIGURANŢĂ PUBLICĂ
Mulţi neofiţi, adepţi şi iniţiaţi au simţit că suntem în război. Case şi linii au căzut. Îngenuncherea a devenit un spectacol, dar nu a adus cu adevărat nimic corect şi nimic sigur. Lista pierderilor se lungeşte. Frumosul, ca şi Întunericul, se lasă prea uşor izgonite din casele noastre. M-am întrebat ce avem de făcut, când calea pare mărginită de două prăpăstii - răul absolut şi resemnarea mută. Nu ştiu. Dar trădarea unor reguli elementare de civilizaţie, onoare, morală, legitimă apărare, dreptate, nu duce decât la o junglă în care ar pieri şi ultimele părţi din noi.

CONTROL
Nu-i poţi controla pe cei din jur până nu te controlezi pe tine. Din păcate, cei ca mine, mereu pe borderline între vechi şi nou, au devenit mult mai emoţionali, mai flămânzi, mai dornici de afirmare, mai puţin dispuşi la sacrificii lipsite de sens şi onoare. Controlul începe cu Seniorul şi se termină cu neofitul. Controlul înseamnă acţiune fermă, dar nu mereu crudă. Reacţiune imediată, dar nu neapărat tipar. Controlul e strategie şi presupune organizarea corectă a caselor, însă nu toţi ne permitem asta. Voi prefera mereu să fiu singură pe cale decât să mă slujească un câine.

STIL DE EXISTENŢĂ
Fiecare are dreptul la un stil de existenţă pe măsura dorinţelor sale legitime, al talentelor şi pasiunilor sale. A fi membru al unei case nu presupune, pentru mine, a fi sclavul celor mai bătrâni sau al celor mai bogaţi, nici carne, păpuşă ori prizonier al unui rol nepotrivit. Sunt vânător. Sunt războinic. Sunt artist. Sunt un căutător de momente fericite, de pace, tihnă şi de înţelepciune. Mărturisesc, le găsesc tot mai rar. Singurătatea pare să devină stilul meu, după decenii în care a trebuit să mă consider om şi mă plutesc pe marea altor rase. Poate nu o voi mai înţelege niciodată pe a mea, fiindcă am devenit eu de neînţeles. Nu îmi place să fac rău doar ca să mă simt importantă, dar nici să întorc celălalt obraz. Nu cred că există Dumnezeu. Dacă ar exista, nu i-aş găsi nicio scuză pentru ce am devenit noi toţi, că facem parte dintr-un coven, clan sau mai urmăm calea cea mai grea şi mai riscantă, solitară.

ZONE PUBLICE ŞI PRIVATE
A bea sânge în public, dintr-un pahar sau dintr-o sticlă, nu e un lucru ruşinos. Nu e un păcat. E instinctul natural al vampirului. A bea sânge oferit de un donator care ştie ce face ar trebui să fie un act onorabil din ambele părţi. Din păcate, nu mai e, nu întotdeauna. Am atacat de foame şi de furie. Am muşcat pentru a disciplina ce, poate, nu ar fi trebuit decât lăsat să moară. Am ales să purtăm Masca Veneţiană. Dar încă nu am devenit lepre energetice, stârnind durere ca să ne hrănim din ea, otrăvindu-ne spiritele.
Dincolo de episoadele emoţionale, ritualurile de pedeapsă sau luptele de orice fel, hrănirea din venă ar trebui să fie, în opinia mea, privată, iar pe cea din bici eu nu o pot practica din considerente morale. Esenţele moderne se pot recalibra şi printr-o alimentaţie naturală, publică - fructe, legume, carne de animal, ceea ce unii socotesc necrofagie, dulciuri, lichide diverse...
De asemenea, sexul public în stare nudă e o cerinţă ce ar fi bine să dispară din ritualurile noastre. Nu pot decât să repet aici ce am zis mai sus - nu suntem câini.

RESPONSABILITATE
În afară de un sclav, de o păpuşă, lipsiţi de voinţa proprie, toţi avem măcar în parte de ales. De aceea, de la neofit la Senior, toţi răspundem pentru alegerile noastre şi efectele lor. A produce rău duce la rău. Eu cred în legile karmice şi talionice deopotrivă. Nimeni nu are imunitate în faţa Morţii sau pedepsei prin titlu, avere, arbore genealogic. Desigur, nu ne putem certa cu biologia, iar unele lucruri nu mai sunt posibile. Nu avem dreptul să discriminăm rase hibride doar fiindcă s-au născut la periferia geografică sau istorică. Nu mai putem ignora efectele voinţei, pasiunilor şi plăcerilor familiale, şi chiar ale afacerilor marginale asupra realităţii în sine, deci şi asupra supuşilor care sunt departe de privirea Seniorului ori chiar nu fac parte din rasa Sangvinaria.
Vânătoarea de noi vase şi servitori, războiul cu invadatori de teritorii sau venetici ce vor să ne spurce valorile sunt uşor de invocat pentru a scăpa de responsabilitate. Dar, în fond, ce valori mai avem? Pentru ce merităm să fim slujiţi? Ce realitate slujim? Când binele clanului devine motivul unor mijloace abominabile? Gândiţi-vă la astea acum, căci vremea legendelor a trecut, şi Vampirul nu e neapărat în vârful lanţului trofic.
Lady Dracula, Ştefana Cristina Czeller


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Уходящая осень...