Moartea e singura matrice care conteaza. Moartea stabileste modelul vietii. The Reaper is Grim.
miercuri, 31 ianuarie 2018
marți, 30 ianuarie 2018
luni, 29 ianuarie 2018
duminică, 28 ianuarie 2018
Scufiţa neagră şi Z
Scufiţa Neagră a întâlnit copilul care levita în scara blocului. Copilul avea o haină roşie, matlasată, şi arăta ca o oroare ambulantă care sărea la gâtiţă
În primul moment, Scufiţa Neagră a rămas puţin blocată, apoi şi-a amintit de Zombie Land şi i s-a făcut fomiţă. Fiindcă, spre deosebire de Scufiţa Roşie, chiar şi-o trăsese cu Lupul, a intrat binişor în atmosferă şi şi-a scos coarnele. A făcut un hocus-pocus preparatus, şi în loc de copilaş a apărut o felie mare şi gustoasă de pizza.
În timp ce molfăia pizza, a văzut viitorul, şi era un copac maro, cu multe portocale.
-- Cool, a spus Scufiţa. Facem compot şi dulceaţă.
Din copilaşul care levita au rămas nişte oscioare, pe care vecinii le-au îngropat pe spaţiul verde. Peste 3.000 de ani, a fost declarat Micky Mouse de o civilizaţie de Apocalipsă. Scufiţa Neagră, între timp, a inventat nişte religii, a scris nişte cărţi şi a mâncat multă dulceaţă.

sâmbătă, 27 ianuarie 2018
Incidentul Roswell | Secret De Stat?
O ipoteză strict secretă până la finele lui 2017 cu care au lucrat xenobiologii a fost că pe acel OZN s-a declanşat o epidemie similară leprei (fenomen de autoconsum) sau o afecţiune psihotică de tip Zombie, determinând membrii speciei numite popular Grey să se atace şi să se rănească între ei. Aceasta ar fi determinat şi prăbuşirea aparatului de zbor, cu risc de hazard biologic asupra populaţiei din zonă.
joi, 25 ianuarie 2018
miercuri, 24 ianuarie 2018
Abonați-vă la:
Postări (Atom)